Cele Mai Vechi Scrieri Ale Noului Testament

Scrierile Noului Testament nu au fost adunate laolalta in forma pe care o cunoastem noi imediat dupa ce au fost scrise. La inceput Evagheliile individuale au avut o existenta locala independenta, in comunitatile pentru care au fost compuse initial.

Pe la inceputul secolului al II-lea, insa, ele au fost adunate laolalta si au inceput sa circule ca un set de patru carti. Cand s-a intamplat aceasta, Faptele a fost despartita de Evanghelia dupa Luca, cu care alcatuise o lucrare unitara in doua volume, si a inaugurat o cariera proprie, nu lipsita de importanta.

Epistolele lui Pavel au fost pastrate la inceput de comunitatile sau persoanele carora le-au fost trimise. Dar exista dovezi care sugereaza ca spre sfarsitul secolului I scrierile care au dainuit au inceput sa fie adunate intr-o colectie de scrieri pauline, care au circulat repede la biserici, mai intai o colectie de zece, si la scurta vreme dupa aceea, o colectie mai mare, de treisprezece, marita prin includerea celor trei epistole pastorale. In cadrul colectiei pauline se pare ca epistolele nu au fost aranjate in ordine cronologica, ci in ordinea descrescanda a lungimii.

Acest principiu poate fi observat in ordinea gasita in majoritatea editiilor Noului Testament din zilele noastre: scrisorile catre biserici vin inaintea celor catre persoane individuale, iar in cadrul acestor subdiviziuni sunt aranjate in asa fel incat cea mai lunga este prima si cea mai scurta este ultima. (Singura abatere de la aceasta schema este Epistola catre galateni, care vine inainte de Efeseni, desi Efeseni este putin mai lunga.)

Data fiind colectia de evanghelii si de scrieri pauline, Faptele Apostolilor au servit ca o legatura intre ele, si avem astfel inceputul Canonului Noului Testament asa cum il cunoastem noi. Biserica primara, care a mostenit Biblia ebraica (sau versiunea greaca a LXX) drept Scriptura sacra, nu a asteptat mult pana la punerea scrierilor evanghelice si apostolice alaturi de Lege si Proroci, folosindu-le pentru propagarea si apararea Evangheliei, precum si pentru inchinaciunea crestina. Astfel, Iustin Martirul, pe la jumatatea secolului al II-lea, descrie cum crestinii, in intrunirile lor de duminica citeau ,,amintirile apostolilor sau scrierile profetilor” (Apology 1. 67).

Prin urmare, era normal ca atunci cand crestinismul s-a raspandit la popoarele care vorbeau alte limbi decat greaca, Noul Testament sa fie tradus din greaca in limbile respective, pentru beneficiul noilor convertiti. Pana in anul 200 d.Hr. a existat o traducere latina si una siriaca a Noului Testament, iar in secolul urmator a fost facuta o traducere in limba copta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*