Politica. Stiati, ca …? Revoltele de la sfarsitul mileniului al II-lea si inceputul mileniului al III-lea

Ca intotdeauna pe parcursul istoriei umanitatii, nu a fost nevoie decat de o scanteie pentru a se aprinde unele dintre cele mai insemnate, mai rasunatoare si mai brutale revolutii ale lumii care s-au petrecut in zilele noastre.

Intifada” (1987-1993, 2000-2004). Conflictul interminabil dintre Israel si Palenstina, centrat pe dorinta palestinienilor de a avea un stat propriu, a avut doua puncte culminante. Primul a constat in nesupunerea civica a acestora fata de autoritatile israeliene. Demonstratiile s-au transformat in conflicte si au generat violente. Israelul a „dat replica” initiativelor teroriste prin sanctiuni economice si actiuni militare. Un mare numar de victime s-a inregistrat de ambele parti, astfel incat, in anul 1993, s-a semnat un prim acord de pace. Dar aceasta nu a durat. Nemultumiti, palestinienii au cerut din nou control asupra unor teritorii, iar „scenariul” celei de-a doua parti a conflictului a fost asemanator: terorism, violenta si, in final, 30.000 de morti.

Revolutia cecena (1994-1996). Prabusirea Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste a avut efect, printre altele, si asupra evolutiei Ceceniei, stat cu o indelungata istorie a revoltelor. Declaratia de independenta fata de colosul sovietic a trecut initial in planul doi al preocuparilor Kremlinului, dar in anul 1994, Federatia Rusa a invadat cu brutalitate Cecenia. Grupurile rebele din aceasta tara au continuat seriile de lovituri, pana in anul 1996, cand s-a convenit ca tara sa fie suverana, dar in interiorul Federatiei Ruse. Cei trei ani de conflict au dus la moartea a peste 40.000 de oameni, in majoritate civili ceceni si s-au inregistrat mai bine de 300.000 de refugiati.

Razboiul civil din Bosnia (1992-1995). Zona Balcanilor a fost scena unei revolte sangeroase, aparuta, ca si in cazul fostei Uniuni a Republicilor Sovietice Socialiste, ca urmare a dezintegrarii unui stat federal. Este vorba despre Bosnia, un mozaic etnic alcatuit din musulmani, sarbi si croati. In vidul creat de prabusirea fostei Iugoslavii, fortele sarbe au preluat controlul asupra unei mari parti a acestei tari, ceea ce a generat riposta bosniacilor. Sarbii au folosit aceasta conjunctura pentru a lansa o masiva epurare etnica, cu atrocitati care au umplut de groaza o lume intreaga (crime, executii, aglomerari in tabere de concentrati etc) si care au cumulat peste 200.000 de victime. Si de aceasta data, interventiile Organizatiei Natiunilor Unite şi Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord au izbutit sa puna capat razboiului. Tara este parte a unei federatii numite Bosnia si Hertegovina, mozaic multietnic care poate fi model de convietuire sau focar de conflict.

Revolutia din Egipt (2011). Mult timp, Egiptul condus de Hosni Mubarak a parut o oaza de stabilitate intr-o zona framantata. De aceea, revolta masiva din anul 2011 i-a surprins pe multi, fiind in acelasi timp si factorul declansator al fenomenului numit „primavara araba” (un val de inlaturare de la putere a dictaturilor). Revolutia a avut ca punct central rasturnarea de la putere a unui lider relativ bine vazut in occident, dar care nu avea o imagine buna in interiorul tarii, unde „domnea” discretionar din anul 1981. Cele cateva actiuni de gherila derulate in anii regimului Mubarak s-au transformat intr-o miscare nationala amplu reflectata de mass-media in intreaga lume. Presat din toate partile, Mubarak s-a retras. Dar apele nu s-au linistit. Rezultatele alegerilor care au urmat sunt din nou contestate, iar Egiptul fierbe in continuare, guvernat periodic de armata.

Revolutia iraniana (1978-1979). Orientul mijlociu a fost dintotdeauna un focar de revolte. Din acesta parte a lumii vine „dosarul iranian”. In anii 1970, aceasta tara era scena unei „Revolutii albe”, proces de reforme initiat de seful statului, Mohammad Reza Pahlavi. Unul dintre aspectele acestor reforme era restrangerea masiva a autoritatii religioase. Evenimentele care au aurmat au aratat ca tara nu era pregatita sa-si schimbe obiceiurile. Liderii religiosi au devenit disidenti, condamnand influenta Statelor Unite ale Americii, iar revolutia nu a mai fost decat o chestiune de timp; in anul 1978, demonstratiile degenerau in violente si in atacuri asupra semnelor prezentei occidentului. Tot mai multi iranieni au aprins scanteia revoltelor pana cand, in anul 1979, Pahlavi a parasit tara, care a ramas „pe mana” liderului religios Ayatollah Komeini. Urmarile acelor evenimente se pot vedea si in evolutia curenta a Iranului, stat care a ramas o sursa de inflamare a violentelor zonale.

Revolutia cubaneza (1952-1958). Anii 1960, au reprezentat o perioada turbulenta aproape in toata lumea. Unul dintre principalele pericole pe care le combateau Statele Unite ale Americii era comunismul. De aceea, aparitia unui stat comunist – Cuba – in imediata vecinatate a americanilor a generat un val de tensiuni bilaterale cu multe puncte culminante. Dar si Cuba comunista a fost tot rezultatul unei revolutii. Odata rasturnat dictatorul Fulgencio Batista, puterea a fost preluata de Fidel Castro, conducătorul unui grup de rebeli care actionasera eficient impotriva regimului prin actiuni de gherila. Suficient de abil incat sa-si asigure simpatia internaţionala, Castro s-a instalat in fruntea Cubei făcând o tranziţie lentă şi discretă către comunism, pentru ca, odată consolidat la varful statului, sa „taie” legaturile cu „marele vecin”, lichidand totodata si interesele americane de afaceri in Cuba. Abia in ultimii ani, dupa decenii de saracie si înapoiere si dupa retragerea de la putere a lui Fidel Castro, tara se reorienteaza spre capitalism.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*