Actiunea agentilor chimici nocivi asupra organismului uman

Agentii chimici folositi in productia de arme chimice, in cele doua razboaie mondiale, se pot clasifica, dupa efectul pe care il au asupra organismului uman in: agenti toxici si respectiv agenti paralizanti. Agenţii toxici la randul lor pot fi: sufocanti, sangvini, vezicanti si neurotoxici.

Substantele chimice sufocante, produc in general moartea sau intoxicatii grave prin inhalare, datorita impiedicarii contactului dintre oxigenul din aer si hemoglobina din sange. Ele sunt substante gazoase care se absorb la nivelul plamanilor si duc la acumularea de lichid in plamani, ceea ce provoaca inecarea propriu-zisa a victimelor. De exemplu clorul este un gaz de culoare galben-verzuie (hloros insemnand verde) si miros sufocant, iar ca si ceilalti halogeni nu se gaseste liber in natura din cauza puternicei tendinte de combinare. In stare lichida este tot galben-verzui. Clorul este puternic iritant si ataca plamanii. O concentratie mai mare de 0,6% provoaca moartea. Fiind un gaz sufocant, a fost folosit ca atare in primul razboi mondial. Un alt exemplu este fosgenul (diclorura de carbonil) care este un compus chimic sub forma de gaz incolor, usor lichefiabil, cu miros sufocant, puternic iritant al ochilor, foarte otravitor, intrebuintat in industria colorantilor, medicamentelor, dar si ca gaz de lupta. Agentii sangvini, actioneaza prin inhalare si se distribuie in organism prin intermediul sangelui. Ei inhiba capacitatea celulelor sangvine de a utiliza si transfera oxigenul. De exemplu acidul cianhidric (HCN) sau clorcianul (clorura de cianogen) formeaza cu hemoglobina lent si in cantitate redusa cianhemoglobina (compus ce nu transporta oxigenul) si provoaca asfixia (nu de transport) ci citotoxica (prin inhibarea respiratiei celulare). Un alt agent sangvin este arsina (hidrogenul arseniat – AsH3) care are o mare afinitate pentru hemoglobina, provocand hemoliza (distrugerea globulelor rosii ale sangelui), ceea ce duce la insuficienta renala. Distrugerea globulelor rosii duce la aparitia hemoglobinei si a produsilor ei de degradare in plasma sangelui si in urina. Icterul este prima manifestare a hemolizei. Blocajul renal este cea mai grava manifestare a otravirii cu arsina. Pot aparea leziuni permanente, in special al nivelul sistemului nervos central.

Substantele chimice vezicante, sunt substante uleioase ce actioneaza prin inhalare de aerosoli sau prin contact cu pielea, producand ulceratii care se vindeca greu. Ele pot fi dispersate sub forma de lichid sau de vapori (aerosoli) si pot persista mai multe zile la rand, actionand cu efect intarziat. Ca exemple se pot enumera iperitele cu sulf, iperitele cu azot, lewisitele. Agentii vezicanti au fost testati prima oara de Germania in anul 1917 si au fost folositi mai ales in razboiul dintre Iran si Irak, in anii 1980 – 1988. Expunerea la agenti vezicanti poate duce la orbire, leziuni permanente ale plamanilor, si doar intr-o proportie mica poate surveni moartea, cand o suprafata mare a pielii este afectata, datorita suprainfectiilor. Cel mai comun reprezentant al acestei grupe este iperita (sau gazul mustar), agent chimic foarte persistent, al carui efect dureaza mai multe zile si, prin aceasta, avand un efect demoralizant asupra trupelor adversare.

Substantele chimice neuroparalizante, blocheaza transmiterea influxurilor nervoase de la creier la organele efectorii, producand paralizia muschilor care asigura deplasarea, dar si a celor respiratorii precum si a muschiului cardiac. Moartea survine ca urmare a sufocarii in scurt timp de la contaminare. De stiut ca aceste substante se absorb in sange pe toate caile posibile: digestiv, respirator si prin piele (cutanat). Ele pot fi clasificate in doua grupuri, cu structura chimica asemanatoare: seria G si seria V. Primii agenti din seria G au fost tabunul (GA) si sarinul (GB), sintetizati de Germania in anul 1930, fiind urmati apoi de soman (GD) si ciclosarin (GE si GF). Dintre acestia tabunul persista pentru perioade scurte de timp, in timp ce somanul si ciclosarinul au o persistenta mai mare si prezinta un pericol mai mare pentru piele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*