Prima emisiune a unui post de Radiodifuziune public in Romania

Dragomir M. Hurmuzescu – parintele Radiofoniei

Alo, Alo, aici Radio Bucuresti!” Cu aceste cuvinte, rostite in deschiderea primei emisiuni a unui post de Radiodifuziune public in Romania, la 1 noiembrie 1928, incepea un nou capitol in istoria presei, dar si a dezvoltarii moderne a Romaniei.

Cel ce vorbea in acel moment memorabil era profesorul Dragomir Hurmuzescu, primul presedinte al Consiliului de Administratie al Societatii de Difuziune Radiotelefonica din Romania, proeminenta personalitate a vietii stiintifice si universitare din tara noastra.

Dragomir M. Hurmuzescu (13.03.1865, Bucuresti-31.05.1954, Bucuresti), a fost parintele radiofoniei in Romania, a fost fizician si inventator, profesor la Universitatile din Iasi si Bucuresti, membru corespondent al Academiei Romane, fondatorul invatamantului electrotehnic din Romania si colaborator al sotilor Marie si Pierre Curie. Intre multiplele sale activitati stiintifice si obstesti, radioul si radiodifuziunea au detinut intotdeauna un rol aparte. La sfarsitul anului 1924, profesorul Hurmuzescu a infiintat Asociatia Prietenii Radiofoniei in cadrul Institutului Electrotehnic (infiintat tot de el), iar in anul 1925 a reunit un grup de radioamatori care au actionat pentru infiintarea unui radio national. In acelaşi an, la 19 noiembrie, a avut loc si prima emisiune in limba romana cu un post de tip Levy, de 50 de watti. Peste alti doi ani, Dragomir Hurmuzescu emitea pe lungimea de unda de 350 de metri, emisiuni pentru 2.000 de abonati, de doua ori pe saptamana.

In anul 1927 se constituie Societatea de Difuziune Radiotelefonica din Romania, care, din 4 aprilie 1936, devine Societatea Romana de Radiodifuziune.

Dragomir M. Hurmuzescu, provine dintr-o familie obisnuita, fiind fiul cel mare a lui Martin Hurmuzescu, functionar al Postei, si al Profirei, casnica. La terminarea Colegiului Sfantul Sava urmeaza cursurile Facultatii de Stiinte a Universitatii din Bucuresti, pana in anul 1887. Prin concurs obtine o bursa la Universitatea Sorbona, din Paris, unde devine licentiat in Fizica, dupa ce incheie studiile ca sef de promotie in laborator alaturi de Maria Sklodowska-Curie si Pierre Curie. Este ales membru al Societatii Franceze de Fizica, al Comitetului Savantilor Straini din Franta si al Societatii Fizicienilor Germani, iar la 28 aprilie 1896 obtine titlul de Doctor in fizica. Reintors in tara in acelasi an, este numit conferentiar de Matematici generale la Facultatea de Stiințe a Universitatii din Iasi si profesor de Fizica, apoi director, la Liceul Internat. In paralel, isi continua activitatea stiintifica de cercetare si aplicatii. In anul 1894 inventeaza un izolator alcatuit pe baza unui amestec de sulf si parafina, folosit in constructia electroscoapelor, numit dielectrina, si electroscopul numit electroscopul Hurmuzescu. In anul 1901 realizeaza experimentele de comunicatie prin radio ale lui Guglielmo Marconi şi Alexandr Popov. Între 1904-1907 este secretar general al Ministerului Instructiunii Publice, unde proiecteaza o reorganizare a invatamantului stiintific liceal. In anul 1910 initiaza infiintarea unei scoli de electricitate, demers care sta la baza fondarii, in anul 1913, a Institutului Electrotehnic din Iasi.

In anul 1913 devine, la Bucuresti, director al Institutului Electrotehnic, profesor la Facultatea de Stiinte si decan al acestei facultati. In anul 1916 este membru corespondent al Academiei Romane si membru fondator al Academiei de Stiinte din Romania. In august 1917, Hurmuzescu si familia sa, alaturi de alti cativa cunoscuti profesori care s-au educat la Paris, au fost indrumati spre Franta, pentru a promova interesele nationale. La Paris, profesorul se ocupa de stabilirea principiilor pe baza carora ar trebui sa se dezvolte invatamantul de specialitate din tara. In anul 1925, la Institutul Electrotehnic al Universitatii Bucuresti, condus de profesorul Dragomir Hurmuzescu, este construit si dat in folosinta primul receptor radiofonic care face posibile cele dintai auditii publice, de doua ori pe saptamana. Referitor la acest moment, profesorul Hurmuzescu afirma, in anul 1938: „La noi, primele receptiuni au fost realizate cu mijloace experimentale si prin personalul sectiunilor de radiotelegrafie ale Institutului Electrotechnic Universitar”. In anexele laboratorului sau (foste grajduri), din Strada Victor Emanuel, s-au facut primele demonstratii de ascultare a unor posturi straine, cel din Viena fiind cel mai bine auzit la Bucuresti in acea epoca.

In anul 1926, Dragomir Hurmuzescu a creat la Bucuresti prima statie de radiodifuziune din tara. In aceeasi perioada, el a facut si primele incercari de transmisie prin telegrafie fara fir. La 1 noiembrie 1928 a fost realizata cea dintai transmisiune radiofonica a postului Radio Bucuresti, la ora 17:00.
Biografia sa zbuciumata consemneaza ca la 16 martie 1937, la varsta de 72 de ani, Hurmuzescu parasea viata politica, in toamna lui 1937 se pensiona, iar in 1948, regimul decidea eliminarea sa din randul membrilor Academiei. Aproape uitat si desconsiderat de autoritatile vremii, s-a stins din viata la masa de lucru, in timp ce isi redacta memoriile, la 31 mai 1954, la Bucuresti. Ca reparatie postuma, in 1965, la implinirea a 100 de ani de la nastere, UNESCO l-a omagiat pe marele savant roman printr-o sesiune stiintifica mondiala, iar in anul 1990 a fost reprimit, post-mortem, in randul membrilor Academiei Romane. Pentru a-i onora memoria, unul din premiile Academiei Romane – cel in domeniul stiintelor fizice – ii poarta astazi numele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*