Politica internationala a Romaniei din anii 1914-1945

Dupa incheierea primului razboi mondial harta Europei va suferi modificari foarte importante prin infrangerea Germaniei si dezmembrarea Austro-Ungariei. Disparitia Imperiului Dualist a facut posibila aparitia unor noi state ca Austria, Ungaria, Cehoslovacia, Regatul Sarbo-Croato-Sloven, reapare Polonia, iar Romania isi desavarseste unitatea nationala.

Toate aceste noi realitati trebuiau confirmate juridic prin tratate de pace, fapt ce se va realiza prin Conferinta de Pace de la Paris.

Conferinta de Pace de la Paris (1919-1920) va reuni 32 de state, dar rolul principal il vor juca „cei patru mari” (Franta, Anglia, Italia si S.U.A.) si „martorul tacut” – Japonia. Pentru a exista un organism international care sa rezolve pe care pasnica diferendele dintre state, s-a creat Societatea Natiunilor (Liga Natiunilor), Romania fiind printre membrii sai fondatori. Delegatia romana participanta la aceasta conferinta dorea sa obtina pentru tara sa recunoasterea oficiala a Unirii Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei cu Romania, dreptul la despagubiri de razboi si acordarea statutului de cobeligeranta cu Antanta.

Inca de la inceputul Conferintei de Pace, Romania sufera o prima infrangere, puterile aliate refuzand sa-i acorde statutul de cobeligeranta, deoarece incheiase pace separata cu Germania, considerandu-se o incalcare a tratatului de alianta cu Antanta din 4/17 august 1916. Chiar daca situatia militara si strategica a Romaniei la sfarsitul anului 1917 demonstra ca o rezistenta militara impotriva armatei germane insemna sinucidere curata, nu s-a tinut cont de acest lucru si ea a fost tratata ca un stat aliat cu interese secundare.

Tratatul cu Germania, a fost semnat la Versailles la 28 iunie 1919 de o delegatie, condusa de Ion. I. C. Bratianu si prevedea anularea Tratatului de la Bucuresti si despagubiri de razboi pe care Germania trebuia sa le plateasca Romaniei.

Tratatul cu Austria, a fost semnat la Saint Germain pe 10 decembrie 1919 de o delegatie, condusa de Al. Vaida-Voievod. Semnarea acestui tratat s-a realizat cu dificultate, datorita interventiei marilor puteri, in special a Frantei, care cerea un statut special pentru nationalitatile din fostul Imperiu Austro-Ungar. Devenite minoritati nationale in cadrul Romaniei, aceste nationalitati urmau a fi puse sub protectie internationala, incalcandu-se astfel suveranitatea statului roman. De asemenea, Romania trebuia sa plateasca despagubiri Austriei pentru bunurile si proprietatile acesteia ramase statului roman dupa unire, si timp de 5 ani trebuia sa permita tranzitul liber al marfurilor pe teritoriul sau. Aceasta ultima prevedere ar fi adus mari daune economiei. Deoarece minoritatile, care locuiau in vastul Imperiu Britanic nu erau supuse aceluiasi regim special de protectie internationala, Ion I. C. Bratianu parasete conferinta si isi da demisia din fruntea guvernului roman. Alexandru Vaida-Voievod va semna acest tratat dupa ce i se aduc o serie de modificari. Tratatul de la Saint Germain a recunoscut unirea Bucovinei cu Romania.

Tratatul cu Bulgaria, a fost semnat la Neuilly tot pe 10 decembrie 1919, granita dintre cele doua tari ramanand cea fixata in anul 1913. Semnarea acestui tratat a fost conditionata de tratatul cu Austria.

Tratatul cu Ungaria, a fost semnat la Trianon la 4 iunie 1920 si recunostea dreptul Romaniei asupra Transilvaniei, granita dintre cele doua tari urmand a fi stabilita de o Comisie Interaliata. Acest tratat a fost semnat din partea romana de de. I. Cantacuzino si N. Titulescu.

Tratatul cu Turcia, s-a semnat la Sevres pe 10 august 1920, Turcia recunoscand noile granite ale Romaniei. Din partea romana au semnat Take Ionescu si D. I. Ghica.

La 28 octombrie 1920 se semneaza la Paris intre Romania si reprezentantii Frantei, Angliei, Italiei si Japoniei tratatul prin care se recunostea dreptul Romaniei asupra Basarabiei. Din pacate, ratificarea acestui ultim tratat s-a facut cu mare greutate de marile puteri: Anglia (1922), Franta (1924), Italia (1924), S.U.A. (1933), iar Japonia, care avea interese comune in privinta pescuitului cu U.R.S.S., nu l-a mai ratificat niciodata, facandu-l astfel inoperant.

Realizata de „facto”, inca din anul 1918 de catre romani, Marea Unire a fost recunoscuta de „jure” la Conferinta de Pace de la Paris, cu pretul unor concesii din parte Romaniei.

Dupa incheierea lucrarilor Conferintei de la Paris, pozitia Frantei si a Angliei fata de Romania se va schimba mult, cele doua puteri avand nevoie de un aliat in sud-estul european. Incheierea Tratatului de la Rapallo din anul 1922, intre o Germanie sufocata de pretentiile franceze si o U.R.S.S. izolata politic, a produs ingrijorare la Paris, dar si la Bucuresti sau Varsovia. Daca in perioada 1918-1920 problema fundamentala a politicii externe romanesti a fost recunoasterea desavarsirii unitatii statale, dupa aceasta perioada eforturile s-au conjugat pentru pastrarea statu-quo-ului si a sistemului de tratate incheiate la Paris („sistemul versaillez”). In acest sens, Romania participa ca membru fondator la crearea Societatii Natiunilor, cauta sa incheie aliante cu Franta si Anglia, dar se va baza si pe un sistem de aliante regionale pentru a opri revizionismul maghiar sau pe cel sovietic. Rusia Sovietica nu a recunoscut niciodata unirea Basarabiei cu Romania, iar Ungaria lansase proiectul „Confederatiei danubiene”, cu refacerea vechiului regat al Ungariei milenare si revenirea pe tron a ultimului imparat, Carol de Habsburg.

In martie 1921 s-a semnat la Bucuresti Conventia de alianta defensiva si Conventia militara dintre Romania si Polonia, prin care cele doua state se angajau sa se ajute reciproc, in cazul unui atac neprovocat la granita rasariteana. Ulterior, cele doua state inlocuiesc Conventia cu un Tratat de garantie, care extinde ajutorul reciproc, in cazul oricarei agresiuni externe.

In anul 1921, la initiativa presedintelui cehoslovac Eduard Benes, s-a format Mica Intelegere (Mica Antanta), prima alianta regionala din Europa dupa primul razboi mondial. Aceasta alianta a fost alcatuita din Cehoslovacia, Romania si Iugoslavia. Tarile semnatare se obligau sa respecte prevederile tratatului de la Trianon, iar in cazul unui atac din partea Ungariei trebuiau sa-si acorde ajutor. De asemenea, niciuna dintre parti nu putea semna o alianta cu o alta putere, fara avizul celorlalte. Realizata prin incheierea a trei tratate bilaterale ceho-iugoslav, ceho-roman si romano-iugoslav, Mica Intelegere, respecta sistemul de securitate, pe care incerca sa-l impuna Societatea Natiunilor. Incercarile lui Take Ionescu de a extinde Mica Intelegere, prin includerea Poloniei si Greciei, au esuat din cauza divergentelor de frontiere pe care aceste state le aveau cu Cehoslovacia, respectiv cu Iugoslavia.

In septembrie 1921 se incheie, totusi, o conventie asemanatoare intre Cehoslovacia si Polonia, ambele state simtindu-se amenintate fie de Germania, fie de U.R.S.S.

Politica externa romaneasca din aceasta perioada este activa si datorita lui Take Ionescu, om politic cu mare influenta in multe din capitalele europene.

Nu la fel de fructuoasa a fost politica externa in relatiile cu unii vecini. Daca relatiile cu Iugoslavia, Polonia si Cehoslovacia au fost foarte bune, aceste tari fiind aliate ale Romaniei, nu acelasi lucru se poate spune despre relatiile cu Bulgaria, Ungaria sau U.R.S.S.

Imediat dupa incheierea tratatului de la Neuilly, relatiile dintre Romania si Bulgaria s-au reluat si se parea ca se vor normaliza, dar dupa instaurarea in tara vecina a unui regim totalitar, Romania va exclude aceasta tara din sfera aliantelor sale, mai ales ca nationalistii bulgari ridica problema granitei dobrogene.

Relatiile cu Ungaria vor fi mereu tensionate, deoarece aceasta nu a recunoscut niciodata dreptul Romaniei asupra Transilvaniei. Ofensiva comunista maghiara din iulie 1919 de pe Tisa a determinat contraofensiva armatei romane, terminata la 4 august cu ocuparea Budapestei si eliminarea regimului comunist al lui Bela Kun. Dupa venirea la puterea a lui Horthy, relatiile dintre Romania si vecina sa din vest vor fi si mai tensionate, Ungaria cerand revizuirea tratatului de la Trianon.

Relatiile cu U.R.S.S. erau extrem de incordate inca inainte de incheierea primului razboi mondial intrucat dupa incheierea pacii separate ruso-germane, unele unitati militare rusesti din Moldova au fost dezarmate si trimise dincolo de Prut. Dupa interventia armatei romane in Basarabia si unirea acesteia cu Romania, Lenin si guvernul comunist de la Moscova rup relatiile diplomatice cu Bucurestiul si nu vor recunoaste apartenenta Basarabiei la vecinul de peste Prut. In anul 1920 guvernul roman nu a trimis impotriva statului sovietic, asa cum ceruse statele Antantei, considerand ca unirea Basarabiei cu Romania a sugerat litigiile cu Rusia. In perioada razboiului sovieto-polon din perioada 1920-1921 guvernul sovietic parea mai dispus sa recunoasca dreptul Romaniei asupra Basarabiei si sa inapoieze tezaurul, dar incheierea aliantei romano-polone a facut ca pozitia Rusiei sovietice sa fie cea din anul 1918.

In martie 1924 se desfasoara Conferinta romano-sovietica de la Viena, in vederea reluării relatiilor diplomatice dintre cele doua tari, dar tratativele se intrerup. In acelasi an sovieticii vor organiza declansarea unei „revolutii comuniste” in sudul Basarabiei, la Tatar Bunar, avand si sprijinul P.C.R., dar aceasta actiune va fi infranta de armata romana, iar P.C.R. va fi scos in afara legii.

Drept represalii, sovieticii vor organiza in Transnistria Republica Autonoma Sovietica Moldoveneasca, subordonata R.S.S. Ucraina. In perioada anilor 1930, N. Titulescu (ministru de externe in toate guvernele dintre 1927-1936), personalitate marcanta a Societatii Natiunilor, al carei presedinte a fost ales de doua ori consecutiv, a purtat discutii cu Maxim Litvinov, comisarul afacerilor externe al U.R.S.S.. Discutiile sunt continuate in cadrul unei noi conferinte romano-sovietice de la Riga (1932), Titulescu obtinand de la Litnilov promisiuni, fara sa stie ca diplomatia sovietica nu-si respecta niciodata angajamentele, chiar daca erau si scrise. Dupa remilitarizarea in anul 1936 a Renaniei, devenise clar ca Franta nu putea da garantii reale aliatilor sai din estul si sud-estul european, pentru ca, prin acest act al lui Hitler nu-si garanta propriile granite. Din acest moment Carol al II-lea, putea sa se dispenseze de serviciile lui Titulescu, care va fi inlocuit din fruntea ministerului roman de externe, mai ales ca de multe ori deranjase prin atitudinea sa independenta. Remilitarizarea Renaniei a insemnat si esecul politicii externe a influentului ministru de externe roman, care spera la mentinerea statu-quo-ului si a „sistemului versaillez”, prin sistemul de aliante regionale, aliantele cu Franta si Anglia si apropierea de U.R.S.S., pentru a mentine izolate Germania si Ungaria. Cu toate eforturile diplomatiei romanesti, in anii urmatori Romania va simti presiunea puternica a celor doua state revizioniste, vecine, U.R.S.S. si Ungaria.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*