Evaporarea Averii Uniunii Generale a Sindicatelor din Romania in 3 Directii Incepand Cu Anul 1991

Inainte de anul 1989, in Romania exista o organizatie de mari proportii, denumita Uniunea Generala a Sindicatelor din Romania (UGSR), care strangea sub aripa ei opt milioane de membri si care avea un patrimoniu ce ar fi facut invidios orice fond de investitii din lume: bani cash in conturi, imobile, baze sportive, statiuni turistice, tablouri, chiar si un vapor.

O avere imensa, asadar, pe care imediat dupa Revolutie multi au vrut sa puna mana. Au reusit doar cativa, cei mai abili. Contrar unei impresii larg raspandite, UGSR nu a fost o organizatie comunista. Ea a luat fiinta cu mult inainte de comunisti, practic inca din anul 1872, cand s-a infiintat Asociatia Generala a tuturor lucratorilor din Romania, o structura care in anul 1906 a reunit sindicatele din toata tara si care a purtat de-a lungul timpului mai multe denumiri (numele de Uniunea Generala a Sindicatelor din Romania dateaza din anul 1966).

Patrimoniul ei s-a format deci in timp, de-a lungul a peste 100 de ani, din mai multe surse: donatii facute de persoane fizice, de diverse asociatii sau chiar de catre Stat (care a trecut in proprietatea sindicatelor numeroase imobile), incasari din exploatarea retelei turistice, venituri din activitati cultural-artistice, taxe pentru frecventarea diferitelor cercuri si cursuri aplicative.

Dar sursa principala a acestui patrimoniu a insemnat intotdeauna cotizatia membrilor, cu un cuantum deloc de neglijat. In anul 1989 UGSR avea opt milioane de membri (practic toti oamenii muncii din Romania) care, volens-nolens, plateau organizatiei 1% din veniturile lor, adica in jur de cateva sute de lei pe an. In contul UGSR intrau asadar in fiecare an peste 2 miliarde de lei, o suma pe care omul de rand nici nu putea s-o cuprinda cu mintea, dat fiind ca salariul lui era de 2.500-3.000 de lei pe luna.

Revolutia a prins deci UGSR-ul cu o avere impresionanta, formata in primul rand din bani: 4,7 miliarde de lei si 2,7 milioane $ in conturi, plus nenumarate hoteluri si vile, 400 de apartamente, zeci de sedii judetene, 55 de case de cultura, 19 cluburi ale sindicatelor, 344 de baze sportive, 37 de garaje, diverse anexe. O avere care nu avea cum sa fie lasata fara stapan si care a fost revendicata imediat de noile

federatii si confederatii sindicale aparute brusc in peisaj la inceputul lui 1990.

Premierul de atunci, Petre Roman, a incercat sa salveze aceasta avere blocand conturile si hotarand ca noile structuri sindicale nu pot avea decat drept de administrare a bunurilor UGSR, nu si de proprietate, dar… degeaba. Pe 5 mai 1991 a inceput marea imparteala a averii UGSR, de care au beneficiat intr-o

prima faza doar 3 organizatii:

1) CNSLR, condusa de Victor Ciorbea

2) CSI Fratia, condusa de Miron Mitrea

3) Cartel Alfa, condusa de Bogdan Hossu

Cei trei au intocmit atunci o declaratie prin care isi asumau cu de la sine putere si fara niciun titlu sau mandat din partea celorlalte confederatii sindicale ,,deplina raspundere asupra patrimoniului sindical, socotindu-l atat in diviziune, cat si in indiviziune ca fiind pus fara intarziere la dispozitia milioanelor de salariati pe care ii reprezinta.”

Iar apoi, pe 7 noiembrie in acelasi an, desi nu aveau absolut nicio baza legala de dobandire a proprietatii, au incheiat un act intitulat ,,Tranzactie generala” prin care au purces la impartirea fondurilor lichide si a patrimoniului imobiliar ale UGSR. CNSRL a primit atunci 1,14 miliarde de lei si 1 milion $, CSI Fratia – 637 de milioane de lei si 580.000 $, iar Cartel Alfa – 820 de milioane de lei si 602.000 $. Alte sume importante au ramas in indiviziune.

Acesta a fost primul pas in volatilizarea patrimoniului UGSR. Apoi prada a trebuit sa fie impartita intre mai multe guri, pentru ca au mai aparut doua confederatii sindicale cu greutate – BNS si CSDR – care au luat si ele cate ceva din bunurile imobile ale UGSR. Prin actiuni dubioase, desigur, avand in vedere ca legea, ca si statutul sindicatelor, interziceau instrainarea bunurilor. Dar toata imparteala aceasta s-a facut cu implicarea politicului, dupa cum recunoaste si Bogdan Hossu, iar asta, desigur, explica totul. Ca urmare, n-au fost probleme ca banii sa fie retrasi din conturi, sediile si apartamentele – vandute, bazele sportive – retrocedate catre diversi.

Ceea ce a ramas in momentul de fata din averea UGSR este o mare parte din reteaua turistica, formata din hoteluri cu o capacitate totala de 20.000 de locuri de cazare situate in cele mai importante zone de interes ale Romaniei. Si asta nu este deloc putin lucru, dat fiind ca aceasta retea aduce anual venituri de zeci de milioane de euro, ca urmare e de inteles de ce confederatiile sindicale se lupta in continuare pentru a prelua in proprietate aceasta mostenire pe care in momentul de fata doar o administreaza.
Dar partea frumoasa este ca in lupta lor a mai aparut recent inca un actor – insusi proprietarul legal al bunurilor, anume fostul UGSR. Da, s-a dovedit ca, desi conducerea UGSR a fost destituita inca din 25 decembrie 1989, personalitatea juridica a acestei organizatii nu a fost desfiintata niciodata. UGSR inca exista – ea a fost recunoscuta recent printr-o decizie civila irevocabila de Curtea de Apel Bucuresti – si isi poate revendica patrimoniul in instanta.

Implicatiile sunt majore. E-adevarat, faptele comise de liderii sindicali in urma cu 27-29 de ani (anume golirea conturilor si instrainarea fara drept a unor active) s-au prescris, dar raspunderea civila ramane. Ca urmare, este perfect posibil ca UGSR sa beneficieze de o reparatie a pagubei produse prin aceste fapte si sa reintre in posesia patrimoniului ei, atat cat a mai ramas, adica a retelei turistice mentionate mai sus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*