Originile obstetricii – o scurta istorie – episodul 1

In mitologia antica, la nastere erau prezente zeițele (nu si zeii). In triburile „primitive” studiate de antropologi in secolul trecut, femeia care nastea era ajutata de mama ei sau de o alta ruda de sex feminin. Figurile preistorice si desenele egiptene antice le arata pe femei nascand in pozitia stand sau ghemuite. Moasele sunt, de altfel, mentionate in Vechiul Testament.

Istoria obstetricii este indisolubil legata de istoria profesiei de moasa. De exemplu, prima cezariana de succes din Insulele Britanice a fost realizata de o moasa irlandeza, Mary Donally, in anul 1738.
Mai mult, obstetrix a fost cuvantul latin folosit pentru moasa: se crede ca deriva din obstare (sa „stea inainte”), deoarece moasa statea in fata femeii pentru a primi copilul. Abia in secolul al XX-lea subiectul predat in scolile de medicina si-a schimbat numele din cel de „midwifery” in „obstetrica”, poate pentru ca un nume latin parea mai academic decat cel anglo-saxon.

Scrierile lui Hipocrate din secolul al V-lea i.Hr. includ o descriere a nasterii normale. Nasterea la care sunt folosite instrumente a fost limitata la bebelusii care nu se miscau si a implicat utilizarea de carlige, instrumente distructive sau forceps compresiv. Astfel de instrumente au fost descrise in textele sanscrite si erau cunoscute in Arabia, Mesopotamia si Tibet. Folosirea interventiei instrumentale in travaliul obstructionat a crescut semnificativ mortalitatea materna.


Soranus din Ephesus (98–138 d.Hr.) a descris ingrijirea prenatala, travaliul si gestionarea malprezentarii. El a spus ca, in timpul travaliului, o femeie trebuie sa fie ingrijita in pat pana cand nasterea este iminenta, apoi sa fie mutata pe scaunul de nastere, unde moasa va sta in fata ei, incurajand-o sa impinga, inainte de a primi copilul pe papirus sau pe panza. Scrierile lui Soranus au stat la baza „Moschion”, un manuscris in latina din secolul al VI-lea d.Hr.

Primele pamflete despre obstetrica ale Renasterii au fost tiparite in latina sau in germana in ultima parte a secolului al XV-lea, dar au avut un succes redus. In anul 1513, insa, a aparut un manual de obstetrica care a devenit un bestseller. ,,Der Schwangern Frauen und Hebamen Rosengarten”, cunoscut sub numele de „Rosengarten”, a fost tradus in olandeza in anul 1516 si reeditat de mai multe ori in olandeza si germana in deceniile urmatoare. De asemenea, a fost tradus in alte cateva limbi, inclusiv franceza si engleza.

„Rosengarten” a fost singura lucrare publicata de Eucharius Rosslin, un medic primar din Freiburg. Acesta nu a practicat el insusi obstetrica, dar a reluat temele prezentate de antici, inclusiv de Soranus. In prefata sa, Rosslin a criticat moasele vremii pentru ignoranta si superstitia lor.

In anul 1532, fiul sau a publicat o traducere in latina a cartii, care a devenit precursorul lui. ,,De conceptu et generatione hominis, un text latin publicat in anul 1554 de Jacob Rueff (1500–1558), chirurg si obstetrician din Zurich. Experienta practica in obstetrica a lui Rueff a imbunatatit textul initial al lui Rosslin, dar subiectul era abordat similar cu Soranus. Rueff a descris forcepsul dintat pentru extragerea unui bebelus mort (astfel de instrumente erau deja cunoscute in Arabia) si a recomandat manipularea interna si externa pentru a realiza prezentarea pelviana.

S-a sugerat ca popularitatea manualelor lui Rosslin si ale lui Rueff a dus la tensiune intre medici si moase, deoarece medicii – carora, fiind barbati, li se interzicea sa participe la nasterea normala – nu aveau cum sa invete sa moseasca din carti. Efectul imediat al redescoperirii invataturilor antice s-a manifestat asupra modului in care a fost predat subiectul.

In secolul al XVI-lea, marele chirurg militar francez Ambroise Pare (1510–1590) a fondat la Paris o scoala pentru moase. Pare a scris despre versiunea podalica, prezentatia peliviana si despre cezariana, pe care, se spune, a efectuat-o sau supravegheat-o nu numai dupa moartea mamei, ci si, cel putin de doua ori, asupra femeilor vii. Una dintre moasele eleve ale lui Pare a continuat sa serveasca la curtea franceza si unul dintre bebelusii la nasterea caruia a participat – o fata pe nume Henrietta Maria – a devenit regina Angliei la 16 ani, cand s-a casatorit cu regele Charles I, in anul 1625.

Moasele – barbati au inceput sa fie la moda abia in secolul al XVII-lea, mai intai in Franta si apoi in Anglia.

Cei mai cunoscuti practicieni din Anglia au fost familia Chamberlen. William Chamberlen, un refugiat hugenot francez, se refugiase in Anglia in anul 1569 si unul dintre fiii sai, Peter (1575-1628) s-a mutat la Londra si a devenit chirurg al reginei, ajutandu-le sa nasca pe sotiile lui James I si Charles I. Astfel, Henrietta Maria, ea insasi mosita de o eleva a lui Ambroise Pare, a fost ajutata sa nasca de un alt intemeietor al domeniului. Probabil Peter a fost cel care a dezvoltat forcepsul obstetric, care a ramas faimosul secret al familiei lui Chamberlen in cea mai buna parte a acelui secol.

Nasterea ajutata de instrumente precum forcepsul este asadar legata de aceasta familie de medici obstetricieni. Fiul cel mai mare al lui Peter, numit dupa tatal sau (1601–1683), a devenit medic si, la randul sau, fiul sau cel mai mare, Hugh Chamberlen (1630 – 1720), a continuat traditia familiei. Hugh era un contemporan apropiat al lui Mauriceau, fiind cel care a tradus in engleza tratatul acestuia despre obstetrica. Hugh a oferit secretul forcepsului guvernului francez in anul 1670 si unui olandez, Roger Roonhuysen, in anul 1693, dupa care monopolul forcepsului a ramas cu familia Roonhuysen din Amsterdam inca 60 de ani. In aceasta perioada, insa, secretul s-a aflat in cele din urma.

Forcepsul lui Chamberlen a fost proiectat cu o curba cefalica pentru a se incadra in jurul capului copilului, dar nu avea curba pelvina caracteristica forcepsului modern. Atata timp cat a ramas un secret, abilitatile lui Chamberlen, care mosea sub o patura, trebuie sa fi parut aproape magice. Dupa ce acesta a devenit cunoscut, forcepsul a ramas controversat. Initial, utilizarea lui s-a limitat la unii obstetricieni barbati care locuiau langa familia Chamberlen in Essex si la cativa specialisti priceputi. Un astfel de specialist a fost William Smellie, care a fost cel care a introdus, in secolul al XVIII-lea, obstetrica drept disciplina academica in Marea Britanie.

Forcepsul lui Hugh Chamberlen

Acest scotian, William Smellie (1697–1763), s-a nascut in Lanarkshire si a practicat acolo cativa ani inainte de a se inscrie pentru a studia medicina la Universitatea Glasgow. In anul 1738 el a plecat la Londra pentru pregatirea in obstetrica. Prima scoala britanica de moase fusese fondata la Londra in anul 1725 si prima catedra de moase la Edinburgh, un an mai tarziu. In anul 1739, Smellie a mers la Paris pentru a-si continua pregatirea in obstetrica, dar, nemultumit de invataturile de acolo, s-a intors la Londra si a inceput sa dea cursuri de obstetrica, la propriu. El oferea un curs de doi ani de prelegeri la pretul de 20 de guinee si cursantii erau atrasi prin mesajul „Barbatii si femeile sunt instruiti la ore diferite”. Smellie a fost un adevarat profesor si a stabilit reguli de utilizare a forcepsului, care sunt remarcabil de similare cu cele predate si astazi. El a publicat celebrul sau ,,Tratat despre teoria si practica obstetricii” in anul 1752. Smellie este faimos ca „maestrul obstetricii din Anglia”, dar reputatia sa nu este doar nationala, fiind descris ca unul dintre cei mai importanti obstetricieni din toate timpurile si tarile.

William Hunter (1718–1783), a fost un alt scotian care a absolvit Universitatea Glasgow si apoi a studiat la Edinburgh, inainte de a veni la Londra pentru a se alatura lui Smellie, care era cu 21 de ani mai in varsta. A fost unul dintre primii obstetricieni care a intrat in domeniul nasterii normale, care pana atunci era prerogativa moaselor femei, iar acest lucru a dus inevitabil la tensiune. Cand regina Charlotte a nascut in anul 1762 pe viitorul rege George al IV-lea, moasa, doamna Draper, era in interiorul camerei si Hunter a fost tinut afara pentru urgente. In cele din urma, el a convins-o pe regina sa scape de doamna Draper, pentru ca el insusi sa poata asista nasterea.

Insa nu toate sarcinile regale au avut un rezultat atat de fericit. Pericolul de a lasa lucrurile in voia naturii au fost ilustrate de moartea tragica, la nastere, a printesei Charlotte, singurul copil al regelui George al IV-lea. In anul 1817, la varsta de 21 de ani, Charlotte a intrat in travaliu cu primul ei copil, care s-a dovedit a fi un baiat cu greutatea de peste 4 kilograme. Travaliul a inceput mai mult de doua saptamani dupa termen si a durat 50 de ore. Copilul s-a nascut mort, placenta a fost indepartata cu dificultate, iar sase ore mai tarziu, insasi Charlotte a murit. Forcepsul era pregatit, dar nu a fost folosit si, intr-adevar, probabil nu ar fi ajutat. Cu toate acestea, obstetricianul, Sir Richard Croft, a fost intens criticat. S-a impuscat cateva zile mai tarziu si a fost inmormantat langa William Hunter. Regele George a ramas fara mostenitor, iar tronul a trecut mai intai fratelui sau si apoi nepoatei sale, care a devenit regina Victoria.

-VA URMA-

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*