Chiftele din ciuperci

Ingrediente:

•400 gr. ciuperci champignon proaspete;

•1 ou;

•1/2 ceapă;

•o bucată de unt cât o nucă;

•1 lingură de făină;

•1 lingură de pesmet;

•1 linguriță praf de usturoi sau 1-2 căței de usturoi tocat mărunt;

•pătrunjel proaspăt tocat mărunt;

•1 lingură de brânză rasă gen parmegiano/parmezan;

•sare;

•piper;

•ulei pentru prăjit;

Preparare:

Se curăţă ciupercile, se taie bucăți, se fierb în apa sărată cam 4 minute, se scurg bine. Se mărunțesc cu blenderul. Se amestecă cu oul, făina, pesmetul, praful de usturoi, ceapa tocată mărunt și călită în unt, pătrunjelul tocat, brânză rasa, sare și piper.

Compoziția poate rezulta cam moale… dar este normal. Se mai poate pune o lingură în plus de pesmet… dacă vreți. Se formează chiftele cu mâinile ude de apă, se tăvălesc bine prin faină. Se frig în ulei fierbinte la foc mediu, potrivit pe ambele părți.

Pofta buna!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*