Știți de ce barbatul intră primul în restaurant?

-De ce barbatul intră primul în restaurant?

Este unul dintre puținele locuri unde”lipsa de politețe” este o virtute. Explicația este simplă. De regulă, când se deschide ușa restaurantului, oamenii din local își vor îndrepta privirile spre intrare. Barbatul intră primul, tocmai pentru a feri femeia care îl însoțește, de privirile indiscrete. La masa, gentlemanul îi va oferi damei scaunul cu spatele spre sală. Astfel, va putea mânca liniștită, nederanjată fiind de privirile curioșilor.

-De ce barbații le oferă flori femeilor?

Explicația este mai degrabă respingătoare, dar se pare că acest obicei este originar din Evul Mediu. Atunci, igiena corporală era neglijată pentru că baia era considerată ceva murdar (creștinii disociindu-se de bunele obiceiuri ale romanilor), fiind un eveniment care se întâmplă aproximativ o dată pe an, iar florile aveau menirea de a îndepărtă izurile neplăcute ale doamnelor. Avem de-a face, aici, mai mult cu o formă de politețe interesată, barbații făcându-și, mai degrabă, lor înșiși un serviciu, prin oferirea de flori parfumate femeilor cu mirosuri… tari.

-De ce era un mare sacrilegiu ca glezna unei femei să fie văzută de un bărbat, altul decât soțul său?

La sfârșitul secolului al XIX-lea, în anumite țări din Europa, se nășteau chiar dueluri pe viață și pe moarte pentru un astfel de eveniment, care astăzi pare de-a dreptul ridicol. Cu atât mai caraghioasă pare situația, cu cât decolteul generos al femeilor, nu doar”avea voie”, dar era musai să fie arborat fără nicio grijă, în toată plenitudinea lui, în văzul lumii… de dragul expunerii bijuteriilor. Piciorul, în schimb, era acoperit întotdeauna cu ciorap, fiind considerat, pe atunci, un fel de organ intim al femeilor, motiv suficient ca surprinderea sa cu privirile să nască tragedii.

Secretul unui comportament agreabil și civilizat în societate se poate obține prin decantarea bunelor obiceiuri filtrate și adaptate de la o generație la alta. Familia, școala, anturajul au un rol capital în formarea unei existențe normale a oricărui individ. Un adevăr cunoscut ,dar neasimilat suficient ,spune că drumul libertății trece prin cultură.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*