Recenzia de vineri: Camera obscură-Guillaume Prévost

Franţa 1855. E vremea celui de-al II-lea Imperiu, Napoleon al III-lea conduce ţara, baronul Haussmann a demarat lucrările de sistematizare a Parisului, oraşul e luat cu asalt de mulţimile curioase să vadă noile minuni ale ştiinţei şi tehnologiei expuse la Marea Expoziţie Universală, la care este aşteptată inclusiv regina Victoria…

Nu pică deloc bine moartea unui celebru medium englez, ucis cu câte un glonte în fiecare ochi, după o şedinţă de spiritism ciudată la care participase, printre zeci de alţi invitaţi, o misterioasă femeie voalată iar spiritul invocat ar fi prezis că cineva „o să moară curând”.

Printre martorii oculari se află şi doi tineri, un ziarist, Félix de Montagnon, şi prietenul său, scriitor aspirant, Jules Verne. Da, acel Jules Verne. Are doar 27 de ani, n-a scris deocamdată niciuna dintre capodoperele care l-au făcut cunoscut, încearcă să se descurce cu cei 100 de franci trimişi lunar de tatăl său şi cu ocazionalele câştiguri de pe urma povestirilor apărute în diverse publicaţii.

În ciuda avertismentelor primite din partea Brigăzii de Siguranţă, se va lăsa convins de Félix să investigheze această crimă ciudată, urmată la scurt timp de altele. Fiecare crimă, la fel ca cea dintâi, pare a avea legătură cu arta fotografică, câte un element al dagherotipului fiind lăsat lângă victime.

Foto: dagherotip. Sursa: http://www.photographyhistoryfacts.com

Ancheta îi poartă prin palate şi magherniţe, ateliere şi bordeluri, morgă, noul-pe atunci-cimitir Père-Lachaise şi, bineînţeles, Marea Expoziţie Universală, iar pe parcursul ei Jules găseşte atât dragostea, în persoana fragilei Savannah, cât şi reţeta romanelor sale de succes, aşa cum i-o citează un librar:

-Diferit? Înţelepte cuvinte aţi rostit, tinere domn. Comerţul cu cărţi are nevoie de ceva diferit. Ceva care să aibă suflul unui Victor Hugo, ambiţia unui Balzac, gustul pentru tărâmuri îndepărtate al unui Lamartine şi simţul aventurii al unui Eugène Sue! Şi tot acest amestec condimentat cu progresele secolului nostru şi orientat spre viitor…Credeţi-mă, un scriitor cu asemena forţă le-ar aduce librarilor o avere şi ar câştiga admiraţia lumii întregi!”

Dragostea sa e sortită eşecului, motiv pentru care, pe lângă prejudecăţile vremii, femeile sunt-cu mici excepţii-apariţii insignifiante în viitoarele lui romane. Sau cel puţin asta sugerează Guillaume Prévost.

Urmând cea mai nouă tendinţă în literatura poliţistă, aceea de a avea drept investigatori personaje istorice reale (Oscar Wilde şi crimele la lumina lumânării, Oscar Wilde şi ringul morţii-Gyles Brandreth, Dosarul Dracula-James Reese etc), Prévost a creat seria Detectivi celebri, din care face parte şi Camera obscură. O lectură interesantă, având ceva din romanele-foileton din vremurile de demult: atmosferă, răsturnări dramatice de situaţie, aventuri care îţi taie respiraţia, eroi plini de resurse şi inamici pe măsură.

Mi-a plăcut şi ideea, poate vreun autor român va îndrăzni să scrie un mistery în care ancheta să fie condusă de Victor Eftimiu (care, pe lângă teatru şi versuri, a scris şi două romane poliţiste-Tengri şi Kimonoul înstelat), Minulescu ori chiar de Eminescu, de ce nu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*