Economia si societatea interbelica- episodul 1

Formarea Romaniei Mari a generat numeroase schimbari in toate domeniile de activitate, dar primele au fost cresterea suprafetei si a populatiei tarii: de la 130.177 km2, cat avea in 1912, la 295.049 km2 si respectiv de la peste 7,1 milioane de locuitori la 15,5 milioane de locuitori in 1920. Alipirea noilor provincii la patria mama va crea noi perspective pentru dezvoltarea economica si sociala a tarii.

Economia in perioada interbelica, va cunoaste in aceasta perioada mai multe etape de dezvoltare si va fi influentata de principalele teorii economice, lansate de specialistii si teoreticienii unor importante partide politice.

Neoliberalismulera teoria Partidului National Liberal care sustinea ca Romania se afla la inceputul capitalismului si ca trebuia dezvoltata industria nationala dupa modelul celor occidentale. Pentru dezvoltarea ei trebuiau folosite in primul rand, capitalurile autohtone („prin noi insine”), iar capitalurile straine investite sa fie mai mici decat cele romanesti. Se considera ca in tara se gaseau conditii suficiente pentru dezvoltarea industriala ca: materie prima, capital, specialisti si forta de munca. De asemenea, rezolvarea problemei agrare se putea face tot prin dezvoltarea industriei, care putea absolvi forta de munca de la tara si putea impiedica astfel faramitarea micii proprietati prin mostenire. Independenta tarii se putea consolida tot prin dezvoltarea industriei. Cel mai important teoretician al acestei conceptii a fost sociologul si economistul Stefan Zeletin alaturi de care trebuie citati Vintila Bratianu, Mihail Manoilescu etc.

Taranismul – continua curentele semanatorist si poporanist, existente la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul celui urmator. El considera ca Romania avea o alta cale de dezvoltare decat statele occidentale industrializate si ca trebuia sa ramana un stat taranesc, bazat pe agricultura, dar o agricultura moderna, mecanizata. In privinta industriei, considera ca trebuie dezvoltate numai ramurile care au asigurata baza de materii prime din tara: alimentara, a petrolului, a carbunelui si a lemnului. Deoarece credea ca in Romania nu se gasea capital suficient pentru o dezvoltare industriala de anvergura, a mentinut vechea cale a „portilor deschise”, lansata in trecut de conservatori. Dupa marea criza economica dintre anii 1929-1933 taranistii vor renunta la aceasta cale fiind si ei adeptii protectionismului vamal, atat de necesar in schimburile cu statele dezvoltate. Cei mai de seama reprezentanti ai acestui curent au fost C. Stere, Gh. Zane si Virgil Madgearu, ultimul avand o conceptie moderna despre noile cai de dezvoltare a Romaniei pentru deceniul patru al secolului al XX-lea.

Celelalte curente, ca marxismul de tip leninist si nationalismul, nu au stralucit in cai pentru dezvoltarea economiei, ci au indicat directii pentru o noua organizare a societatii si a statului. Marxismul sprijinea industrializarea si era reprezentat de Serban Voinea si Lucretiu Patrascanu, iar nationalismul, reprezentat in primul rand de Nae Ionescu, respingea ideea progresului industrial si a influentei europene. Principiile de baza ale progresului economic in Romania au fost: modernizarea prin dezvoltarea industriei proprii, o politica protectionista, colaborarea avantajoasa cu capitalul strain, cresterea rolului statului in economie, masuri pentru dezvoltarea agriculturii.

Etapele dezvoltarii economice ale Romaniei au fost urmatoarele: 1919-1928, de refacere a economiei si a accelerarii dezvoltarii sale, 1929-1933 a marii crize economice si 1934-1940 a unui mare progres economic.

Pentru o mai clara expunere a problemelor economiei in perioada interbelica iata o prezentare a lor pe ramuri de activitate.

Agricultura, care ramane in continuare ramura de baza a economiei romanesti cu toate ca ponderea ei la veitul national este in scadere, reprezentand in anul 1939 doar 38,1%. Dupa reforma agrara din anul 1921, in agricultura au loc schimbari structurale, locul latifundiilor fiind luat de micile proprietati (cele sub 10 hectare reprezentau aproape 85% din suprafata arabila). Faramitarea marii proprietati, insuficienta inventarului agricol si a capitalului de care taranii aveau nevoie, au creat numeroase dificultati. Cantitatea de produse agricole va creste totusi, datorita dezvoltarii extensive (cresterea suprafetei cultivate), cu toate ca productia la hectar ramane destul de scazuta comparativ cu statele occidentale. Criza economica dinre anii 1929-1933 a facut ca preturile la produsele agricole si la vite sa scada foarte mult si sa duca la pauperizarea taranimii si la cresterea datoriilor ei. In aceste conditii, statul va interveni direct in acest sector, dand mai multe legi pentru dezvoltarea agriculturii si in favoarea taranilor, ca: legile din 1932-1933, de conversiune a datoriilor agricole; legea din 1933 de asanare a datoriilor agricole; introducerea „primelor pentru export”; legea din 1937, pentru incurajarea agriculturii; legea din 1937, pentru creditul agricol etc.

Legile propuse si masurile luate pentru incurajarea agriculturii nu au rezolvat problemele acestei ramuri a economiei, cu toate dificultatile pe care le-a intampinat (dotare tehnica slaba, proprietati mici, tarani datori, productie scazuta la hectar) a reusit totusi sa se claseze in Europa pe locul intai la productia de porumb si pe locul patru la cea de grau (fara U.R.S.S.).

Industria, are o situatie privilegiata fata de agricultura intrucat in acest sector interventia statului este mult mai consistenta si capitalul investit este destul de mare (intre anii 1934-1938, peste 9 miliarde lei). Cele trei perioade din evolutia economiei romanesti se disting si in acest domeniu.

Dintre noile regiuni ale tarii, cea mai avansata din punct de vedere industrial, ramane Transilvania (cu Banatul), unde industria metalurgica este bine reprezentata. In scopul blocarii capitalului strain care ajunsese sa controleze unele ramuri ale industriei, in anul 1924 guvernul liberal da „Legea minelor”, prin care in sectoarele exploatarii bogatiilor subsolului orice firma trebuia sa aiba 60% capital romanesc si 40% capital strain. Chiar daca la presiunile Marilor Puteri legea a fost modificata, ea a pastrat totusi caracterul protectionist, asa cum vor fi de altfel toate legile date dupa anul 1934 si aceasta numai datorita faptului ca, in practica, neoliberalismul s-a dovedit a fi mai eficient decat celelalte curente, ajungandu-se la o crestere a capitalului autohton in industria romaneasca.

Pe ansamblu se oberva o crestere a ponderii industriei mari, de fabrica, in detrimentul celei mici, iar unele fabrici ajung, ca dotare tehnica, la standarde europene, dar majoritatea au in continuare o tehnologie inapoiata. Cele mai puternice sectoare industriale din Romania erau industria alimentara, a pielariei, a lemnului si in mod special cea extractiva a carbunelui, petrolului si aurului. Criza economica din anii 1929-1933 a afectat grav si industria romaneasca, in afara celei a petrolului, care, in perioada crizei, si-a sporit productia de la 3 milioane la 5 milioane tone (totusi în conditiile scaderii drastice a pretului titeiului, cresterea exploatarii si a exportului acestuia s-a dovedit a fi o mare greseala).

Dupa anul 1934 industria isi reia dezvoltarea aparand, ramuri noi cum ar fi chimica, electrotehnica, de avioane (la Brasov), iar intre anii 1938 si 1940 sporesc comenzile statului pentru necesitatile parerii nationale. Perioada de dupa criza economica corespunde si aparitiei monopolurilor, care nu sunt insa de productie, ci de desfacere si de distribuire (Cartelul spirtului, Oficiul de vanzare a hartiei, Societatea distributiei de petrol etc).

Industria romaneasca stabileste cele mai mari performante in anul 1938, care va fi anul de varf in perioada interbelica: ritmul anual de crestere este intre anii 1934-1938 de 5,5%; la petrol se situa pe locul intai in Europa (fara U.R.S.S.), 95% se rafina in tara; la gaze naturale ocupa locul doi (cu U.R.S.S.); la extractia de aur, locul doi pe continent cu aproape 5,5 tone anual; reusea sa satisfaca aproape 80% din necesitatile interne ale tarii.

In ajunul celui de-al doilea rAzboi mondial, o parte a marilor intreprinderi ale tarii erau detinute de oameni din anturajul regelui Carol al II-lea ca Max Auschnitt, Nicolae Malaxa, Ion Gigurtu, Otto Kaufmann etc.

Transporturile, cunosc si ele un proces de dezvoltare, strans legat de cel al industriei. Caile ferate au fost conectate de cele din provinciile unite cu tara, ajungand sa masoare in anul 1938 peste 11.000 km, utilajul feroviar, fiind in cea mai mare parte fabricat in tara la Malaxa, Grivita, Resita, Astra-Arad. S-au pietruit si modernizat peste 1.600 km sosele, dar cu toate acestea reteaua de drumuri a ramas mult in urma Europei Occidentale. Transportul maritim era deservit de porturile Constanta si Chilia si beneficia de 15 nave sub pavilion romanesc, iar cel pe Dunare era deservit de porturile de pe fluviu si de nave fluviale. Transportul aerian se realiza de o companie a statului, LARES, si de avioane IAR, fabricate la Brasov si remarcandu-se prin performantele lor in toata lumea.

Posta, radioul, telecomunicatiile fac pasi importanti, iar din anul 1925 se introduce monopolul de stat asupra instalarii posturilor de radio si a centralelor telefonice.

Comertul, depinde mult de structura economiei romanesti si de evolutia situatiei internationale. Daca pana in anul 1929 principalele produse exportate erau cele agricole, dupa aceasta data, pe locul intai se situeaza cele petroliere. Chiar daca din anul 1934 se reduce importul produselor finite (o parte a lor producandu-se in tara), balanta comerciala a Romaniei era in fiecare an deficitara, iar in perioada crizei economice a fost catastrofala. Desi leul era convertibil, a fost atins de multe ori de inflatie. Cele mai importante banci ale acestei perioade au fost Banca Nationala a Romaniei (controlata de liberali), Banca Romaneasca, Banca Romana, Banca de Credit, Banca Marmorosch-Blank etc. Pana in anul 1928 comertul exterior romanesc avea ca parteneri principali Anglia si Franta, iar dupa anul 1934 partenerul cel mai important va fi Germania. La nivelul anului 1938 venitul national pe locuitor a ajuns la 110 dolari (dupa alte estimari la 94), facand din Romania una din cele mai dezvoltate tari din sud-estul Europei, comparabila cu state ca Polonia, Austria, Ungaria.

-VA URMA-

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*