Câteva principii Zen de aplicat în viața de zi cu zi

Zen este o parte componentă a Buddhismului, care se concentrează mai ales pe practica meditației. Principiile Zen presupun înțelepciune profundă, care este utilă tuturor celor care vor să își schimbe viața în bine și care îi ajută să își dezvolte respectul și aprecierea pentru cei din jur. În acest mod, fiecare moment și interacțiune devin de neprețuit.

Iată câteva principii Zen pe care și tu le poți aplica în viața de zi cu zi: 

-Minimizează-ți activitățile zilnice la cele esențiale 

Acest lucru poate fi extrem de solicitant, având în vedere complexitatea vieții de astăzi, însă începe cu lucrurile mici, fiecare la momentul sau, pentru rezultate majore și rapide. Simplifică-ți finanțele (conștientizează ceea ce cheltuiești și ceea ce câștigi), înlătură pe cât posibil stimularea mentală (TV, internet, audio, cărți etc), redu posesiunile materiale (acumularea de bunuri are un efect negativ asupra stării de bine și a vieții în spiritul Zen) și în acest mod vei ajunge să faci și o curățenie mentală, pentru că deseori nu realizăm cât de mult ne afectează la nivel mental stimulii din exterior. 

-Reevaluează-ți visurile 

De cele mai multe ori, este normal să ai un scop în viață și să încerci să îl îndeplinești. Însă nu este normal să îți dezvolți un atașament profund cu acesta, la maniera în care ajungi să te convingi că nu vei fi fericit decât dacă îl vezi transformat în realitate. Acesta este un pattern destul de păgubos, de care trebuie să scapi, pentru că atașamentul la ideea/visul/scopul în sine (nu voi fi fericit decât atunci cand…, nu mă las până când nu…) nu îți permite să trăiești în momentul prezent mulțumirea, fericirea sau pacea. 

-Stabilește o rutina zilnică în viața ta 

Dacă îți ordonezi cât de cât viața și urmezi o anumită rutină, renunți la preocupările și gândurile care te presează să faci diverse lucruri, prin urmare scapi de o bună parte din clutter-ul mental și te bucuri de mai multă liniște și pace. 

-Meditează, într-un mod simplu și convenabil 

Include practica meditației în programul și activitățile tale zilnice. Meditează dimineața, la prânz și seara, chiar numai pentru câteva minute, pentru a crea”ancore”care să te mențină prezent pe parcursul întregii zile. În timp ce meditezi, trebuie să te simți confortabil și să înlături o eventuala rezistență mentală. Confruntă-ți minusurile sau problemele, nu fugi de ele. 

-Respectă și apreciază viața 

Respectă și apreciază-ți propria viață și înțelege efemeritatea acesteia. Tot ceea ce avem, cu siguranță, este momentul prezent. Viitorul nu ni-l garantează nimeni. Acest lucru face ca viața să fie cu atât mai prețioasă și de aceea trebuie protejată: nu fă rău cu intenție nici unei ființe vii, nu irosi resursele naturii și uită că, în această aventură care este viața, cu toții suntem interconectați. De aceea este indicat să facem bine și să îi inspirăm pe cei din jur (fizic, financiar sau în oricare alt mod posibil).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*