Recenzia de vineri: Maestrul și Margareta – Mihail Bulgakov

În Moscova cea comunistă şi atee irumpe într-o vizită de lucru (ori de plăcere?!)  însuşi Satana (aşa le trebuie!), nume de scenă Woland, însoţit de acoliţii săi: Azazello, Koroviev şi motanul Behemot. Se dezlănţuie iadul, normal, un iad amuzant şi absurd, o apocalipsă dezmăţată în care sunt atrase o mulţime de personaje şi, în scurtă vreme, aproape toată populaţia Moscovei ajunge în arest şi/sau la balamuc după o serie de evenimente scandaloase ce nu vor fi uitate prea curând. 

În planul secund se desfăşoară obsedanta poveste a întâlnirii fatidice dintre Pilat din Pont cu Ieşua Ha-Nozri şi ceea ce a urmat după aceea…

Koroviev și motanul Behemoth, grup statuar în fața muzeului Bulgakov din Moscova. Sursa foto: hellotravel.com


    Restul descoperiţi-l singuri. Merită. Ca să nu mai spun că istoria romanului e la fel de interesantă. Destinul acestei cărţi-scrisă, interzisă, distrusă, rescrisă din memorie-şi al autorului său, cu toate suferinţele prin care a trecut, adaugă o nouă dimensiune poveştii, simţi că acolo, printre rânduri, curge sângele lui Bulgakov, amestecat cu cerneala tipografică.

    Citind Maestrul și Margareta căpătaţi mai mult decât aţi cerut, credeţi-mă:

O reinterpretare în cheie modernă a mitului faustic, invitând la o dezbatere pe tema dualităţii Binelui şi Răului, indisolubil legate, interdependente-aşa cum umbrele nu pot exista în absenţa luminii.

„Ce s-ar fi făcut binele tău dacă n-ar fi existat răul, şi cum ar fi arătat pământul văduvit de umbre? Căci umbrele vin de la lucruri şi oameni.” 

    O frescă a societăţii moscovite din vremea lui Stalin, plină de oameni mediocri, obtuzi, meschini, ipocriţi, desfrânaţi şi beţivi, o societate ale cărei puncte cardinale sunt lăcomia, corupţia, delaţiunea şi suficienţa. O satiră la adresa mentalităţii şi a moravurilor acestei societăţi pretins perfecte. Compromisul şi abdicarea de la orice fel de principiu sunt un mod de viaţă, siliţi să trăiască în faimoasele locuinţe sovietice, cu bucătăria şi toaleta la comun, oamenii sunt capabili de orice mârşăvie pentru a obţine un m² în plus.

    O meditaţie asupra condiţiei artistului care îndrăzneşte să iasă din tipare, să le încalce, în cadrul unui regim totalitar, riscând persecuţia, deportarea, martiriul.

    Un exerciţiu de imaginaţie-una debordantă-cu acţiune alertă, de o modernitate frapantă, un roman fantastic cu accente horror temperate de umorul negru şi de lirismul descrierilor de natură, având drept miez o poveste de iubire care sfidează normele sociale, timpul, chiar moartea.

    Am citit-o parcă dintr-o suflare deşi mă tot opream să meditez, e genul de carte care îţi pune rotiţele în mişcare; nu mă puteam abţine să nu fac comparaţii, să nu remarc asemănările şi deosebirile dintre URSS şi România acelor vremuri. Din când în când simţeam nevoia să-mi iau ochii de pe pagină, era prea mult, aveam senzaţia că privesc un carusel învârtindu-se nebuneşte, personajele apăreau şi dispăreau ca nişte marionete smucite de colo-colo de un păpuşar smintit, numele şi patronimicele  îmi zuruiau prin craniu (uitasem cum e să citeşti autori ruşi!) însă după nici 2-3 minute eram atrasă inexorabil în acest pandemoniu/babilonie de pe hârtie. 

Bulgakov House Museum Theatre din Moscova are un rezident permanent, un motan numit-cum altfel?-Behemoth. Îi seamănă destul de bine tizului său literar. Sursa foto: masterandmargarita.eu

    Dată fiind complexitatea lui, probabil că multe alte aspecte mi-au scăpat, îmi vor veni în minte în zilele ce vor urma, dar-ceea ce face romanul de două ori mai interesant – în funcţie de backgroundul cultural, fiecare poate descoperi şi alte straturi ale poveştii, alte interpretări, alte chei de descifrare a textului lui Bulgakov.    
    N-aveam intenţia s-o cumpăr, totuşi am luat-o. Nu voiam s-o citesc, am făcut-o. N-am de gând să scriu o recenzie… nu râdeţi, asta nu e o recenzie, e doar o încercare mai mult sau mai puţin reuşită de a-mi regăsi minţile pe care cartea asta mi le-a răvăşit, am terminat-o de 3 zile şi nu reuşeşc să încep altceva, sunt obsedată, caut tot ce se poate găsi pe tema asta, devine obositor. Trebuie „să bat ultimul cui în capacul sicriului”, cum se spune, ca să pot închide efectiv cartea şi să mi-o scot din sistem, nu de alta dar  n-aş vrea ca la viitoarea lună plină să mi se pară că văd peste tot motani negri imenşi, amatori de vodkă şi caviar…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*