Recenzia de Vineri: Cartea neagră a secretelor – F.E. Higgins

F.E. Higgins – Cartea neagră a secretelor.

Titlul original: The Black Book of Secrets.

Traducerea: Sorin Voinea

An apariție: 2008

Editura: Corint Junior

Nr. pagini: 318

Cotație Goodreads: 3,88

Rating personal al cărţii: 3.5/5


La fel ca mulţi alţii, Ludlow Fitch a avut ghinionul să se nască în Oraş, „un loc spurcat ce nici măcar nu merită un nume”; nu-i decât un copil dar deja e un versat hoţ de buzunare, gata oricând să profite de neatenţia trecătorilor. Încă de când era de-o şchioapă a fost împins pe acest drum, care de obicei sfârşeşte pe eşafod, de către proprii lui părinţi, nişte declasaţi desprinşi parcă din romanele lui Dickens.

    Îndobitociţi de alcool, cei doi reuşesc să-şi pună fiul pe fugă după o scenă greu de digerat pentru cei cu stomacul sensibil: implică un cleşte, dinţii lui Ludlow şi un personaj dezgustător pe nume Gumbroot, de meserie „dinţar”. Băiatul reuşeşte să se salveze agăţându-se de o trăsură care îl va duce într-un loc uitat parcă de timp şi de Dumnezeu, Pagus Parvus. Se va dovedi a fi cel mai bun lucru care i s-a întâmplat vreodată fiindcă acolo îşi va întâlni destinul, devenind ucenicul lui Joe Zabbidou, un om misterios ce doar prin simpla sa sosire în sat declanşează un şir de evenimente ce vor schimba viaţa locuitorilor într-un mod dramatic.

    Joe are o afacere neobişnuită, e Cămătar de secrete iar satul pare bine ales: ”Existau multe secrete în Pagus Parvus-un loc care, pe parcursul zilei, nu era mai mult decât  părea: un banal sătuc de munte. În ceasurile nopţii devenea însă clar faptul că nu era deloc aşa; când nu puteam dormi şi priveam în josul dealului, ştiam că exista câte o poveste în spatele fiecăreia dintre ferestrele luminate de lămpi şi lumânări cu flăcări tremurânde. Umbre ce se foiau în spatele perdelelor, siluete ce se mişcau în semiîntuneric, oameni care îşi loveau fruntea cu pumnii, copleşiţi de vinovăţie şi frustrare.”

Sursa foto: https://www.artstation.com/artwork/9NvRv

    Nu există oameni fără păcat în Pagus Parvus, dar vina nu e toată a lor, poveştile uneori macabre au un numitor comun, proprietarul, Jeremiah Ratchet, personajul negativ prin excelenţă, dotat cu toate tarele de caracter posibile. Sfârşitul lui e previzibil, având în vedere felul în care decurg lucrurile şi tensiunea care se acumulează treptat transformând satul într-un butoi cu pulbere, însă modul în care acesta se întâmplă e cu adevărat o surpriză.

O poveste întunecată dar interesantă dintr-o Anglie peste care s-a picurat un strop de magie, despre greşeli, căinţă şi pedeapsă-mai mult sau mai puţin divină. 

Finalul cărţii, deşi rezolvă unele enigme, lasă uşa deschisă pentru noi aventuri, aşa cum se întâmplă de obicei…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

You may have missed