Noua Ordine Mondiala In Teoriile Conspiratiei Este Ipoteza Unui Guvern Mondial Totalitar Emergent In Secret- Episodul 1

Tema comuna in teoriile conspiratiei despre o noua ordine mondiala este aceea ca o elita a puterii secrete cu o agenda globalista conspira pentru a conduce in cele din urma lumea printr-un guvern mondial autoritar – care va inlocui statele nationale suverane – si o propaganda atotcuprinzatoare a carei ideologie saluta instituirea Noii Ordini Mondiale ca apogeul progresului istoriei.

Prin urmare, se presupune ca multe persoane influente istorice si contemporane fac parte dintr-un cabal care opereaza prin numeroase organizatii frontale pentru a orchestra evenimente politice si financiare semnificative, de la provocarea crizelor sistemice pana la impingerea prin politici controversate, atat la nivel national, cat si international, ca pasi intr-un complot continuu pentru a atinge dominatia mondiala.

Inainte de inceputul anilor ’90, conspiracismul Noii Ordini Mondiale se limita la doua contraculturi americane, in primul rand dreptul anti-guvernamental militant si in al doilea rand acea parte a crestinismului fundamentalist preocupat de aparitia finala a Anticristului. Scepticii, cum ar fi Michael Barkun si Chip Berlet, au observat ca teoriile conspiratiei populiste de dreapta cu privire la o noua Ordine Mondiala nu numai ca au fost imbratisate de multi cautatori de cunostinte stigmatizate, dar au patruns in cultura populara, inaugurand astfel o perioada la sfarsitul secolului XX si inceputul secolelor XXI in Statele Unite, unde oamenii se pregatesc activ pentru scenarii milenare apocaliptice. Acesti oameni de stiinta politica sunt ingrijorati de faptul ca isteria de masa asupra teoriilor conspirativului Noului Ordine Mondial ar putea avea în cele din urmă efecte devastatoare asupra vieții politice americane, de la escaladarea terorismului cu lupi singuri, pana la cresterea puterii demagogilor ultranationalisti autoritari.

Utilizare generala (razboi pre-rece)

In timpul secolului XX, personalitati politice precum Woodrow Wilson si Winston Churchill au folosit termenul „noua ordine mondiala” pentru a se referi la o noua perioada a istoriei caracterizata printr-o schimbare dramatica in gandirea politica mondiala si in echilibrul global al puterii dupa primul razboi mondial si al doilea razboi mondial. Perioada interbelica si cea de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial au fost vazute ca oportunitati de a implementa propuneri idealiste pentru guvernarea globala prin eforturi colective de a aborda probleme la nivel mondial care depasesc capacitatea statelor natiune de a rezolva, respectand totusi dreptul natiunilor la sine determinare. Astfel de initiative colective s-au manifestat in formarea organizatiilor interguvernamentale precum Liga Natiunilor in anul 1920, Organizatia Natiunilor Unite (ONU) in anul 1945 si Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) in anul 1949, impreuna cu regimuri internationale precum sistemul Bretton Woods si Acordul general privind tarifele si comertul (GATT), pus in aplicare pentru a mentine un echilibru de putere cooperant și pentru a facilita reconcilierea între națiuni pentru a preveni perspectiva unui alt conflict global. Aceste eforturi cosmopolite de a insufla internationalismul liberal au fost criticate si opuse in mod regulat de nationalistii americani de afaceri paleoconservatori din anii 1930.

Progresivii au salutat organizatiile si regimurile internationale, precum Natiunile Unite in urma celor doua razboaie mondiale, dar au argumentat ca aceste initiative sufereau de un deficit democratic și, prin urmare, erau inadecvate nu numai pentru a preveni un alt razboi mondial, ci pentru a favoriza justitia globala, asa cum este ONU a fost infiintat ca fiind o asociere libera a statelor-natiuni suverane, mai degraba decat o tranzitie la un guvern mondial democratic. Astfel, activisti cosmopoliti de pe glob, percepand OUG-urile ca fiind prea ineficiente pentru schimbarea globala, au format o miscare federalista mondiala.

Scriitorul si futuristul britanic H. G. Wells a mers mai departe decat progresistii din anul 1940, prin insusirea si redefinirea termenului „noua ordine mondiala” ca sinonim pentru infiintarea unui stat mondial tehnocratic si a unei economii planificate, obtinand popularitate in cercurile socialiste de stat.

Utilizare ca referire la o conspirație (era razboiului rece)

In timpul celei de-a doua sperii rosii, agitatorii americani de drept seculari si religiosi, influentati in mare parte de activitatea teoreticianului conspiratiei canadiene, William Guy Carr, au imbratisat si raspandit din ce in ce mai mult temerile dubioase ale francmasonilor, iluminatilor si evreilor ca presupuse forte motrice din spatele unei „conspiratii comuniste internationale “. Amenintarea „comunismului fara de Dumnezeu”, sub forma unui guvern mondial colectiv ateu, birocratic, demonizat ca „amenintare rosie”, a devenit punctul central al conspiracismului milenar apocaliptic. Spaima Rosie a ajuns sa contureze una dintre ideile de baza ale dreptului politic din Statele Unite, care este faptul ca liberalii si progresistii, cu politicile lor de bunastare si programele de cooperare internationala, cum ar fi ajutoarele externe si frontierele deschise, ar trebui sa contribuie la un gradual proces de colectivism global care va duce inevitabil la inlocuirea natiunilor cu un guvern comunist / colectivist intr-o singura lume. James Warburg, care a aparut in fata Comitetului Senat al Statelor Unite pentru Relatii Externe din anul 1950, a declarat faimos: ,,Vom avea guvernul mondial, ne place sau nu. Intrebarea este doar daca guvernul mondial va fi obtinut prin consimtamant sau prin cucerire”.

Grupuri de sustinere populiste de dreapta cu viziune despre lume paleoconservatoare, precum Societatea John Birch, au diseminat o multime de teorii ale conspiratiei in anii ’60, sustinand ca guvernele Statelor Unite si ale Uniunii Sovietice erau controlate de un cabal de internationalisti corporativi, bancheri „lacomi” si politicieni corupti care intentionau sa foloseasca ONU ca vehicul pentru a crea un „guvern mondial”. Acest conspiracism anti-globalist a alimentat campania pentru retragerea Statelor Unite din ONU. Scriitoarea americana Mary M. Davison, in brosura sa din anul 1966 The Profound Revolution, a trasat presupusa conspiratie a Noii Ordini Mondiale pana la infiintarea Rezervei Federale SUA in anul 1913 de catre bancheri internationali, pe care a sustinut-o ulterior a format Consiliul pentru relatii externe in anul 1921 ca guvernul din umbra. In momentul publicarii brosurii, multi cititori ar fi interpretat „bancherii internationali” ca o referire la o „conspiratie bancara evreiasca internationala” postulata de familia Rothschild.

Argumentand ca termenul „Noua Ordine Mondiala” este folosit de o elita secreta globala dedicata eradicarii suveranitatii natiunilor lumii, scriitorul american Gary Allen – in cartile sale None Dare Call It Conspiracy (1971), Rockefeller: Campaigning for the New World Order (1974) si spune „Nu!” la Noua Ordine Mondiala (1987) – a articulat tema anti-globalista a conspirationismului de dreapta contemporan in SUA. Dupa caderea comunismului la inceputul anilor 90, subiectul de facto al conspirationismului Noului ordin mondial a trecut de la cripto-comunisti, perceput a complota pentru a infiinta un guvern comunist mondial ateu, catre globalisti, perceput a fi complot pentru a pune in aplicare, in general, un guvern colectivist, unificat, mondial, controlat in cele din urma de o oligarhie de neatins de bancheri internationali, politicieni corupti si corporatisti sau, in mod alternativ, chiar Natiunile Unite. Schimbarea perceptiei a fost inspirata de opozitia tot mai mare fata de internationalismul corporatist asupra dreptului american in anii 90.

In discursul sau, „Spre o noua ordine mondiala”, pronuntată la 11 septembrie 1990, in cadrul unei sesiuni comune a Congresului SUA, presedintele George H. W. Bush a descris obiectivele sale pentru guvernarea globala dupa Razboiul Rece in cooperare cu statele post-sovietice. El a declarat: Pana acum, lumea pe care am cunoscut-o a fost o lume divizata – o lume de sarma ghimpata si bloc de beton, conflict si razboi rece. Acum, putem vedea o lume noua care vine in viziune. O lume in care exista chiar perspectiva reala a unei noi ordine mondiale. In cuvintele lui Winston Churchill, o „ordine mondiala” in care „principiile justitiei si jocului echitabil … protejeaza pe cei slabi impotriva celor puternici … ” O lume in care Organizatia Natiunilor Unite, eliberata de impasul razboiului rece, este pusa la punct pentru a indeplini viziunea istorica a fondatorilor sai. O lume in care libertatea si respectul pentru drepturile omului isi gasesc un camin printre toate natiunile.

New York Times a observat ca progresistii denuntau aceasta noua ordine mondiala ca o rationalizare a ambitiilor imperiale americane din Orientul Mijlociu la acea vreme, in timp ce conservatorii au respins in totalitate orice noi aranjamente de securitate si au fulminat cu privire la orice posibilitate de reinviere a ONU. Chip Berlet, un reporter de investigatie american specializat in studiul miscarilor de dreapta din SUA, a scris ca crestinul si extrema dreapta seculara au fost ingroziti in special de discursul lui Bush. Grupurile crestine fundamentaliste au interpretat cuvintele lui Bush ca semnaland sfarsitul timpului, in timp ce teoreticienii mai laici au abordat-o din punct de vedere anticomunist si anti-colectivist si se temeau de o hegemonie asupra tuturor tarilor de catre Natiunile Unite.

Sursa: wikipedia

-VA URMA-

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

You may have missed