Zona Peninsulară din Constanţa este prima pe lista reabilitărilor a Consiliului Județean. Se vor începe lucrările cu Edificiul Roman cu Mozaic și Muzeul de Istorie

Photo of author

By Edward Ciolacu

Printre proiectele prioritare ale Consiliului Județean Constanţa se află o serie de restaurări pentru care se încearcă obținerea de fonduri europene și demararea acțiunilor de obținere a avizelor pentru depunerea actelor necesare. Acestea sunt Edificiul cu Mozaic, Muzeul de Istorie, Mormântul pictat al lui Hypogeu, Teatrul de Vară din Mamaia și Cetatea Carsium din Hârșova.

Muzeul De Istorie a fost înființat în 1878 de către primul prefect al Constanţei, Remus Opreanu și este unul dintre cele mai bogate muzee din România. Clădirea muzeului, refăcuta în 1911 de către Vasile Pârvan, are nevoie urgentă iar de reabilitare și restaurare după ce, în urma cu câțiva ani, a mai fost reabilitat tot din fonduri europene, spun specialiștii, el fiind încă rezistent la un cutremur de maxim 6 grade dar la unul mai mare acesta practic riscă să se dărâme complet. Lucrări de renovare și consolidare sunt absolut necesare, subsolul fiind cuprins de infiltrații iar sălile de expoziție necesitând refacerea tencuielilor, pardoselilor, instalația de climatizare și rețeaua electrică. Doar pentru Muzeul de Istorie din Constanţa, suma maximă care poate fi accesată din fondurile europene este de maxim 5 milioane de euro.

Tot 5 milioane de euro este suma maximă care poate fi accesată din fonduri europene și pentru Edificiul Roman cu Mozaic.
Edificiul Roman cu Mozaic situat pe faleza de vest, construit pe timpul lui Constantin cel Mare cu o mărime inițială de 2000 de mp în trei terase în secolul IV din care au mai rămas cca 700 mp,  făcea legătura intre nivelul orașului și portul antic până în secolul VI când cade în ruină odată cu încetarea activității comerciale a cetății. Pe lângă ruinele care necesită o reabilitare pentru a asigura conservarea mozaicului și punerea incintei în parametrii necesari de temperatură și umiditate este necesară. Proiectul include de asemenea și restaurarea mozaicului pe lângă lucrările de reabilitare a construcției în care se află artefactele specifice acelei perioade.
Pentru aceste două proiecte ale Consiliului Județean Constanţa, Primăria Municipiului Constanţa a eliberat Luni, 5 Septembrie, certificatele de urbanism cu o valabilitate de 24 de luni. În urma acestor documente s-au lansat deja licitațiile pentru achiziția serviciilor de elaborare a documentației tehno-economice, studii de fezabilitate, expertiză tehnică, analiză cost-beneficiu și întocmirea avizelor și autorizațiilor necesare depunerii spre finanțare a proiectelor.