Sirop din flori de soc

Rețeta siropului din flori de soc este delicioasă și foarte benefică pentru organism.

Este foarte cunoscut faptul, că florile de soc sunt un puternic aliat în lupta contra bolilor degenerative și a celor canceroase. Perioada optimă de culegere a florilor de soc este de la jumătatea, spre sfârșitul lunii mai, cu precădere în zona de câmpie dar și începutul și mijlocul lunii iunie, la munte. Savoarea siropului se poate combina perfect cu apa minerală, de unde va rezulta o răcoritoare aromatizată excelentă, sau este folosit ca medicament, se poate lua 3-4 lingurițe pe zi.Ca medicament, socul este un bun tratament în tratarea infecțiilor renale, guturaiului și a rinitelor.

Necesarul de ingrediente folosite în obținerea siropului din flori de soc:

40 de flori mari de soc, 3,5 litri de apă, 2 lămâi, 3,5 kg de zahăr, 20 grame de sare de lămâie și 2 lingurițe de salicilat.

Modul de preparare a siropului din flori de soc:

Florile de soc trebuiesc utilizate proaspete, după ce au fost culese! Se curăță cu grijă, se rup tijele și nu se spală pentru că își pierd din mireasma. Într-o oală încăpătoare se vor carameliza 500 grame de zahăr și apoi se stinge cu 1,5 litri de apă. După ce zahărul caramelizat s-a topit în întregime, acest lichid fierbinte se va vărsa peste florile de soc curățate. Se taie lamaiele în rondele și se adaugă peste florile opărite. Se lasă timp de o zi să se amestece aromele.

A doua zi se va fierbe un sirop din zahărul și apa rămase, se va răci puțin și apoi se adaugă sarea de lămâie și salicilatul, apoi se va vărsa acest sirop peste florile preparate cu o zi înainte. Se amestecă foarte bine, se strecoară siropul obținut, se va pune în sticle, se va închide ermetic și se pun sticlele între paturi timp de 2 zile pentru a se răci natural. Când sticlele vor fi reci, se etichetează și se așeza în cămară sau pivniță la rece.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

You may have missed