Se plantează copaci în Constanța

Photo of author

By Edward Ciolacu

Primăria Municipiului Constanța anunță că se continuă acțiunea de plantare a arborilor în aliniamentele de pe raza municipiului Constanța.
Având în vedere necesitatea reabilitării spațiului verde în aliniamentele stradale, Direcția Gospodărire Comunală prin Serviciul Administrare Spații Verzi a realizat lucrările de săpat gropi și plantat arbori din speciile tei, platan și arțar, în următoarele locații:
– Str. Ion Rațiu – 100 bucăți;
– Str. Nicolae Iorga – 8 bucăți;
– Str. Mircea cel Bătrân – 28 bucăți.
Facem mențiunea că, până la 31 decembrie 2016, lucrările de plantare a arborilor vor continua pe aliniamentul străzii Eduard Caudella cu 155 puieți, conform programului de plantare al municipalității, în funcție de condițiile meteorologice (sol dezghețat și temperaturi mai mari de 5 grade C). Acțiunea de plantare a arborilor se va întrerupe în zilele în care solul este înghețat.