PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE CONTRABANDĂ CU TUTUN

Photo of author

By Daniel Negrescu

La această oră, polițiștii din Prahova efectuează 49 de percheziții la persoane bănuite că ar face parte dintr-o grupare specializată în contrabandă cu țigări. 34 de persoane vor fi conduse la audieri.

La data de 19 ianuarie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova și ai Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. efectuează 49 de percheziții în județ, la domiciliile unor persoane bănuite că ar face parte dintr-o grupare specializată în contrabandă cu țigări.

Perchezițiile sunt efectuate în municipiul Ploiești, orașul Urlați și în 8 localități din județ.

Din cercetări a reieșit că, începând cu luna decembrie 2016, persoanele bănuite s-ar fi aprovizionat cu țigări provenite din spațiul extracomunitar, fără a deține documente legale.

Ulterior, le-ar fi distribuit și comercializat în diverse localități din județ. Pachetele de țigări ar avea aplicate banderole fiscale de marcaj, emise de autoritățile din Ucraina și Moldova.

34 de persoane vor fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova pentru audieri.

La acțiune participă și jandarmi.