Marina Statelor Unite chemată în judecata

Photo of author

By Daniel Negrescu

Când auzi că cineva folosește software piratat te gândești că poate nu cunoaște legislația, nu își permite să cumpere licența respectivă sau pur și simplu este rea-voință, în cazul Marinei Americane nu cred ca este vorba de fonduri insuficiente nici de necunoașterea legislației, pur și simplu nu au vrut sa plătească.

Procesul este intentat de către „Bitmanagement Software GmbH”, o companie specializată în producția de software pentru vizualizarea datelor geografice. Programul în cauză se numește „BS Contact Geo” și este folosit pentru a crea viziuni arhitecturale de mare fidelitate ale orașelor reale și ale formelor de relief, se mai folosește în planificare urbanistică și în cadrul simulatoarelor de zbor.

Compania pretinde ca a oferit un număr de 38 licențe pentru a putea fi folosite în timpul testelor și simulărilor de către Marina Statelor Unite, ulterior, reprezentanții Marinei au cerut ca producătorul de software să dezactiveze limita licenței de volum pentru a putea fi testat pe toate aparatele pe care le dețin. Programul dezvoltat de Marină a mers foarte bine și s-a hotărât implementarea lui la scară mare, totodată începând și negocierile de achiziție cu „Bitmanagement Software GmbH”.

Conform declarațiilor reprezentantului „Bitmanagement Software GmbH”, cele două parți se aflau încă în stadiul negocierilor în momentul în care Marina Statelor Unite a instalat deja programul pe câteva sute de mii de calculatoare, fără a cere consimțământul producătorului și fără a îi aduce acestuia la cunoștința, tocmai pentru a preîntâmpina acest gen de situații, producătorul avea implementat în program un modul numit “Flexwrap” care trimitea către acesta informații cu privire la noile instalări și numărul acestora. „Bitmanagement Software GmbH” nu a fost remunerat sau recompensat în nici un fel pentru folosirea programului pe nu mai putin de 104922 unități, aceasta fiind numai prima etapa de implementare, numărul final al unităților pe care acest program rulează a ajuns în prezent la circa 558000 de unități dar nu se poate cunoaște numărul exact, deoarece, la începutul anului 2014, Marina Statelor Unite a reușit sa dezactiveze modulul “Flexwrap”(o alta violare a termenilor licenței de test) și producătorul nu a mai primit statistici.

În ultimii ani „Bitmanagement Software GmbH” a încercat negocierea licențelor și fixarea prețului la 1067.76$ per unitate instalată dar toate încercările au fost în van, Marina Statelor Unite nu a fost de acord să plătească pentru a folosi programul în legalitate. În momentul de față programul „BS Contact Geo” este în continuare folosit ilegal de către Marina Statelor Unite.