PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE EVAZIUNE FISCALĂ.

Photo of author

By Edward Ciolacu

Peste 60 kg. de tutun, o moară de mărunţit tutun, 18.800 de lei și 4.000 de euro au fost ridicați de poliţiştii din Mureș, în urma a 6 percheziţii efectuate la locuinţele unor persoane bănuite de evaziune fiscală şi deţinere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal.
La data de 29 martie a.c., polițiștii specializați în investigarea criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au efectuat 6 percheziţii domiciliare la locuinţele a 5 persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală şi deţinere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal.
Din cercetări a reieşit faptul că, un bărbat, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din Târgu Mureş, ar fi desfăşurat activităţi comerciale de vânzare fără a înregistra veniturile obţinute, concomitent cu activităţi de achiziţie şi comercializare de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal.
Un alt bărbat dintre cei bănuiți ar fi produs şi comercializat tutun de fumat în afara antrepozitului fiscal, sustrăgându-se astfel de la plata accizelor datorate bugetului de stat.
În urma percheziţiilor au fost ridicate în vederea confiscării 66 de kilograme de tutun de fumat şi o moară de mărunţit tutun care ar fi fost folosită de persoanele bănuite la mărunţirea foilor de tutun, precum şi 18.800 de lei şi 4.000 de euro.
Cercetările sunt continuate în cauză, pentru documentarea întregii activități infracționale.
La acţiune au participat şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Mureş al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.