Cele mai periculoase patru regiuni din lume în fața dezastrelor naturale

Shanghai, China

China este expusă unui grad ridicat de astfel de pericole, în special Shanghai. Cu o populație de

peste 24 milioane locuitori, cel mai mare oraș din China și din lume s-a dezvoltat sub amenințarea

inundațiilor, fiind ridicat în Deltă, la punctul de vărsare a râului Yangtze.

Jakarta, Indonezia

Aproximativ jumătate din suprafața capitalei indoneziene se află sub nivelul mării, într-un bazin

plat, cu solul moale, la marginea unei falii. Din cauza acestei amplasări, cutremurele sunt un

pericol pentru aproape 18 milioane oameni, solul moale amplificând intensitatea undelor. În

același timp, cutremurele pot produce aici efectul de lichefiere a solului, pământul își pierde

consistența și reacționează ca un lichid. Datorită poziției orașului la gura de vărsare a râului

Ciliwung în Golful Jakarta, se adaugă și un risc ridicat de inundații.

Tokyo-Yokohama, Japonia

Regiunea Tokyo-Yokohama este considerată ca fiind cea mai periculoasă din lume, deoarece peste

37 milioane locuitori trăiesc sub amenințarea cutremurelor, musonilor, inundațiilor și tsunami-
urilor. Marele cutremur Kanto, din 1923, a devastat atât Tokyo, cât și Yokohama, provocând

aproape 143.000 de victime. Statisticile arată că 80% dintre locuitorii capitalei japoneze trec cel

puțin o data printr-un cutremur de mare intensitate. De asemenea, Japonia este cea mai expusă țara

din lume la riscul tsunami-urilor.

Calcutta, India

Cu o populație de peste 15 milioane locuitori în zona metropolitană, capitala statului Bengalul de

Vest este amenințată în întregime de inundații, fiind amplasată pe malul estic al râului Hooghly.

Cu o deosebită importanță pe plan local și regional, orașul denumit de localnici Kolkata se

confruntă de asemenea cu un risc ridicat de tsunami, fiind în același timp amenințat și de uragane.

În ciuda acestor dezavantaje, economia Calcuttei s-a dezvoltat simțitor în ultimele două decenii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*