BUCUREȘTI – PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR DE TÂLHĂRIE, LIPSIRE DE LIBERTATE ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Photo of author

By Daniel Negrescu

Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti și cei de la Direcția Operațiuni Speciale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, au efectuat 9 percheziţii domiciliare şi au pus în aplicare 16 mandate de aducere, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

La data de 21 februarie a.c., polițiștii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au efectuat 9 percheziții domiciliare, la persoane bănuite de tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

În urma investigaţiilor desfăşurate au fost identificaţi şi conduşi pentru audieri la sediul Poliţiei Sectorului 4, opt bărbaţi, despre care s-a stabilit faptul că aveau ca preocupare comercializarea ilicită de medicamente oncologice şi că se cunoşteau cu victima,un bărbat, de 31 de ani, între ei existând un conflict bazat chiar pe acest fapt, legat de tranzacţii anterioare.

Din cercetări a rezultat faptul că, la data de 18 decembrie 2016, victima a stabilit o întâlnire cu un bărbat, în vederea tranzacționării de medicamente oncologice. Cel cu care trebuia să se întâlnească a venit însoţit de alţi şase bărbaţi care, la momentul apariţiei victimei, toți ar fi prins-o şi lovit-o, în mod repetat, după care i-ar fi sustras două telefoane şi peste 3.000 de lei. Ulterior, victima ar fi fost urcată cu forţa într-o maşină şi dusă în zona Lacului Floreasca, de unde a reuşit să fugă.

Ulterior, victima a revenit cu trei declaraţii prin care a negat cele sesizate iniţial, afirmând faptul că în seara respectivă a consumat alcool şi nu îşi mai aminteşte ce s-a întâmplat.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat 16.500 de euro, 12.800 de lei și 33 de cutii de medicamente oncologice, în valoare totală de aproximativ 86.000 de lei, bunuri ce nu au putut fi justificate.

Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi favorizarea infractorului, cu cei nouă în cauză în stare de reţinere, inclusiv partea vătămată, urmând a fi prezentaţi magistraţilor.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor şi al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.