APROAPE 200 DE INFRACŢIUNI CONSTATATE ÎN FLAGRANT, DE POLIŢIŞTI, ÎNTR-UN WEEK-END

Photo of author

By Daniel Negrescu

Poliţiştii au desfăşurat, în acest sfârșit de săptămână, activităţi suplimentare pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi liniştii publice.

În perioada 14 – 16 octombrie a.c., 4.564 de poliţişti au acționat, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente din teren, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

Astfel, poliţiştii de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor, transporturi, din cadrul formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă au efectuat 561 de acțiuni în cadrul cărora au fost efectuate 11 percheziții, , 958 de controale, 443 de filtre rutiere și 6 razii.

Totodată, au fost controlate 747  de unități comerciale, 683 obiective asigurate cu pază și 18 transportatori de valori.

În urma activităților, au fost constatate 295 de infracţiuni (judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei sau de altă natură), dintre care 189 în flagrant delict.

Poliţiştii au depistat 188 de persoane bănuite de comiterea de infracţiuni, dintre care 17 au fost reţinute şi 9 arestate. Au fost puse în aplicare 14 mandate de executare a pedepsei închisorii, au fost depistate 22 persoane urmărite și a fost depistat un autoturism care figura în bazele de date ca fiind furat.

De asemenea, au fost aplicate 8.001 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.600.039 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de aproape 133.000 de lei.

Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 1.042 de sancţiuni contravenţionale pentrunerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, 141 sancţiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 24 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române.

Astfel, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi, în urma cărora au aplicat 6.481 de sancțiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Din totalul acestora, 45 au fost aplicate pentru consum de alcool şi 2.610 pentru încălcarea regimului legal de viteză.

Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 409 permise de conducere şi au retras 172 certificate de înmatriculare.